22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialRomanul SF "Eu sunt numărul patru", de Pittacus Lore, oferit gratuit de...

Romanul SF “Eu sunt numărul patru”, de Pittacus Lore, oferit gratuit de Metrorex şi Bookland

Caravana BookLand continuă în prag de sărbători, când oferă călătorilor cu metroul bucureştean şansa de a descărca gratuit pe telefon romanul “Eu sunt numărul patru”, de Pittacus Lore, potrivit Mediafax.

Romanul este disponibil la metrou, pe mânerele de susţinere din garniturile trenurilor, iar tot ce trebuie să facă aceia care doresc să-l citească este să scaneze codul QR cu smartphone-ul lor.

Surprizele oferite de BookLand şi Metrorex continuă cu altele disponibile la staţia de metrou Piaţa Universităţii. Acolo, în drum spre vestibulul intermediar, călătorii sunt aşteptaţi, până în Ajun de Crăciun, cu oferte speciale şi promoţii la playlist-ul de peste 9.000 de titluri oferit de cele peste 70 de edituri participante la proiect.

Conceptul BookLand este unul inovator atât prin formatul târgului, cât şi prin serviciile integrate puse la dispoziţia editurilor – logistică, vânzare, promovare.

La începutul lunii septembrie, echipa BookLand şi RATB le-au pregătit bucureştenilor o surpriză. În timpul nopţii au aşezat câte trei cărţi în 80 de autobuze de pe liniile centrale de circulaţie (331, 131, 123, 148, 149, 205 şi 182). În doar câteva zile, însă, cărţile au dispărut în proporţie de 80 la sută, potrivit organizatorilor acestui proiect. La jumătatea lunii septembrie BookLand s-a mutat la metrou, pe ruta Republica – Dristor şi retur, şi a pus la dispoziţia călătorilor peste 60 de titluri. Proiectul BookLand din trenurile Intercity a debutat pe 18 octombrie şi s-a încheiat pe 13 noiembrie, de această dată toate cărţile rămânând la locul lor.

Cu o valoare estimată în prezent la 60 de milioane de euro, piaţa de carte din România a scăzut cu aproape 40% faţă de anul 2007. De asemenea, “mai mult de jumătate dintre români nu au citit nicio carte anul acesta”, arată un sondaj efectuat de Institutul Român de Studii Sociale.

Caravana BookLand – cel mai inedit târg de carte, muzică, film şi jocuri – s-a aflat anul acesta la a doua ediţie şi a fost prezentă în 2012 în 39 de oraşe din ţară, timp de 42 de săptămâni.

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...
Ultima oră
Pe aceeași temă