26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSportMRU: Forţa Civică va face propuneri pentru Preşedinţie şi premier

MRU: Forţa Civică va face propuneri pentru Preşedinţie şi premier

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, vineri, la Arad, că partidul său, care are patru parlamentari în urma alegerilor din 9 decembrie, va face propuneri pentru candidatura la Preşedinţie şi pentru funcţia de premier, potrivit Realitatea.net.

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PDL Arad, Ungureanu a afirmat că FC are „dreptul şi obligaţia” de a face acest lucru.

„Noi considerăm că, în momentul în care, ca partid parlamentar, putem propune proiecte legislative capabile să contureze un proiect mare de guvernare, avem dreptul şi, totodată, şi obligaţia politică, de a veni cu o propunere pentru candidatura la funcţia supremă în stat, cea de preşedinte, şi pentru funcţia de şef al Executivului”, a afirmat fostul premier.

La întrebarea în cât timp ar urma să fie făcute publice aceste propuneri, Ungureanu a spus că „în scurt timp”, până la începutul anului viitor.

Cele mai citite

Peste 70% dintre candidați au promovat examenul de definitivare în învățământ

Pentru promovare este necesară o medie minimă de 8, iar nota de la proba scrisă reprezintă 70% din media finalăMinisterul Educației și Cercetării a...

Sorin Grindeanu: PSD va vota legea salarizării doar dacă amendamentele propuse vor fi acceptate

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a declarat că PSD aşteaptă depunerea în Parlament a proiectului legii salarizării, anunţat de PNL pentru miercuri, şi a...

Peste 37.000 de candidați intră în cursa pentru un post stabil în învățământ

Au fost depuse peste 41.600 de dosare de înscriere la nivel naționalPeste 37.000 de cadre didactice sunt așteptate marți să susțină proba scrisă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă