19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialItalia: căsătoriile între persoane de acelaşi sex, aprobate prin decret

Italia: căsătoriile între persoane de acelaşi sex, aprobate prin decret

Uniunea civilă pentru cuplurile de acelaşi sex a devenit vineri o realitate în Italia, a doua zi după publicarea în Monitorul oficial a unui prim decret de aplicare a legii adoptate cu mari dificultăti în primăvară, relatează AFP, potrivit Agerpres. Deşi majoritatea primăriilor din ţară nu sunt pregătite să celebreze asftel de uniuni, din lipsă de pregătire în plin sezon estival, sau pentru că primarul afirmă că are alte priorităţi, alte primării sunt gata să le oficieze. 

Prima uniune va fi între o funcţionară din Milano care îşi va uni viaţa cu Margherita, o educatoare în vârstă de 53 de ani, bolnavă de cancer în fază terminală. Va fi prima uniune înregistrată oficial, potrivit unui comunicat transmis presei. În munţii din Sicilia primăriile au început deja să înregistreze cereri de uniuni între persoane de acelaşi sex. 

Însă decretul în vigoare nu este decât parţial: acesta trebuie să permită uniuni doar în cele mai simple cazuri. Situaţiile cele mai complexe, de exemplu cuplurile binaţionale, căsătorite în străinătate, vor cădea sub incidenţa unui decret definitiv aşteptat înainte de 5 decembrie. În Italia, ultima mare ţară europeană care nu acorda niciun statut cuplurilor de acelaşi sex – ca urmare a opoziţiei Bisericii Catolice – uniunea civilă, diferită de căsătorie, prevede obligaţia de asistenţă morală şi materială reciprocă.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...
Ultima oră
Pe aceeași temă