16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialRomânii din America, îndemnaţi să promoveze interesele şi valorile naţionale

Românii din America, îndemnaţi să promoveze interesele şi valorile naţionale

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Philadelphia, ocazie cu care i-a îndemnat pe cei prezenţi la întâlnire să acţioneze unitar pentru promovarea intereselor şi valorilor naţionale, se menţionează într-un comunicat citat de Agerpres. 

Ambasadorul George Cristian Maior a punctat la această întâlnire priorităţile pe care le va urmări în continuare, printre acestea menţionând consolidarea legăturilor cu românii din SUA şi a dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic. 

'Valorificarea potenţialului oferit de prezenţa numeroasă a românilor în SUA reprezintă o prioritate. Dacă primul an în calitate de ambasador l-am dedicat cunoaşterii şi strângerii legăturilor cu administraţia americană, cu Congresul, mediile academice şi de afaceri americane, în perioada următoare îmi propun să consolidez legăturile directe cu românii din SUA, să vizitez cât mai multe comunităţi româneşti, să vin în întâmpinarea problemelor ridicate de acestea şi să transmit apelul meu la unitate în susţinerea intereselor României şi ale românilor americani, un apel cu atât mai important în contextul apropierii centenarului Marii Uniri din 1918', a afirmat ambasadorul României în SUA. 

Cu această ocazie a fost abordată şi problematica alegerilor pentru Parlamentul României care vor avea loc în acest an, fiind menţionate schimbările legislative din domeniu, prin introducerea posibilităţii exercitării dreptului la vot prin corespondenţă. George Cristian Maior i-a îndemnat pe românii din SUA să opteze, în cazul în care nu au făcut-o deja, fie pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă, fie pentru înfiinţarea de secţii de votare în apropierea domiciliului. 

Pe de altă parte, ambasadorul român s-a referit la Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, extrem de important în contextul ultimelor evenimente de pe scena politică internaţională, în special în spaţiul geografic în care este poziţionată ţara noastră. 

'România rămâne un pilon ferm al relaţiei transatlantice, devenind prin stabilitatea, seriozitatea şi consistenţa politicilor sale un actor esenţial, mai ales după evoluţiile recente de pe scena internaţională. Mă bucur că marea majoritate a populaţiei ţării noastre susţine puternic parteneriatul nostru cu SUA, un argument solid în promovarea intereselor ţării noastre aici, în SUA', a precizat ambasadorul George Cristian Maior. 

De asemenea, ambasadorul român a arătat că una dintre priorităţile mandatului său de ambasador se referă la consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului. 'În acest moment sunt necesare măsuri susţinute pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare în domeniul economic, pentru stimularea investiţiilor americane în România, pentru prezenţa companiilor româneşti pe piaţa din SUA, una dintre principalele căi prin care poate fi asigurată creşterea economică constantă a ţării noastre', a declarat ambasadorul George Cristian Maior. 

Întrunirea a fost organizată în contextul prezenţei ambasadorului George Cristian Maior la Convenţia Partidului Democrat de la Philadelphia, la invitaţia Departamentului de Stat şi a Comitetului Naţional Democrat.

Cele mai citite

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...
Ultima oră
Pe aceeași temă