13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialMohamed Morsi susţine că prerogativele sale extinse sunt temporare

Mohamed Morsi susţine că prerogativele sale extinse sunt temporare

Preşedintele egiptean Mohamed Morsi a subliniat într-un comunicat, duminică seara, că prerogativele extinse pe care şi le-a atribuit prin decret sunt temporare, făcând apel la “dialog democratic”, relatează AFP, potrivit Mediafax.

 

“Preşedinţia reafirmă natura temporară a acestor măsuri, care nu sunt destinate concentrării tuturor puterilor ci, dimpotrivă, (…) pentru evitarea oricărei tentative de a pune la îndoială sau de a face să dispară două instituţii alese democratice, Înalta cameră a Parlamentului şi Adunarea constituantă”, potrivit acestui comunicat.

Cele mai citite

Forțele israeliene au recuperat din Gaza cadavrele a trei ostatici

Forțele israeliene au recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza, anunță Forțele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Trupurile aparțin lui Shani Louk, Amit Buskila...

Miniștrii de externe sprijină Ucraina, definesc prioritățile Consiliului Europei și adoptă un tratat privind inteligența artificială

În contextul în care Consiliul Europei împlinește 75 de ani, miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei s-au reunit...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...
Ultima oră
Pe aceeași temă