12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSportMaior: România urmăreşte includerea în programul Visa Waiver

Maior: România urmăreşte includerea în programul Visa Waiver

Includerea în programul Visa Waiver este un obiectiv pe care România îl va aborda la nivelul Congresului SUA, procesul urmând să fie reluat “intensiv” la începutul anului viitor, după alegerile din această țară, a declarat, luni, ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, citat de Agerpres.

De asemenea, Maior a vorbit și despre ridicarea vizelor pentru cetățenii români în Canada și a apreciat că acest obiectiv va fi rezultatul unui “proces gradual”.

“În privința (ridicării vizelor — n.r.) Statelor Unite, este și va rămâne un obiectiv pe care îl abordăm la nivelul Congresului”, a adăugat ambasadorul.

El a spus că, “din păcate, la nivel de Congres, va exista, în această toamnă, o reticență față de programul Visa Waiver din perspectiva statelor care doresc să adere la acesta”.

“Așteptăm rezultatul alegerilor. Vom relua foarte intensiv din ianuarie, când și Congresul va avea altă configurație”, a declarat ambasadorul României în SUA.

De asemenea, acesta a spus că ambasada României în SUA este “conectată” la procesul alegerilor în această țară.

“Ambasada este foarte conectată la procesul alegerilor. Și eu am fost la recenta Convenție a Partidului Democrat din SUA, cu multe întâlniri. Am avut și reprezentări la Convenția Partidului Republican”, a arătat Maior.

 

Cele mai citite

A fost dezvoltat plasticul care se descompune când nu mai e nevoie de el

O echipă de cercetători a dezvoltat un nou tip de plastic biodegradabil, care conține bacterii vii ce declanșează descompunerea materialului, potrivit antena3.ro. Noul plastic care...

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...

Contraoferta lui Xi Jinping la Europa cu două viteze

Liderul chinez Xi Jinping a vizitat recent trei state europene: Serbia (care nu e membră a UE), Franța și Ungaria. Peste tot i s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă