22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialChina reia construcţia de centrale nucleare

China reia construcţia de centrale nucleare

La mai mult de un an şi jumătate după accidentul din Japonia, de la Fukushima, China va autoriza construcţia ‘unui număr mic’ de noi centrale nucleare, însă numai în zonele de coastă şi nu în interiorul ţării cum se stabilise iniţial, relatează joi AFP, citată de Agerpres.

Guvernul a decis miercuri să ‘reia într-un mod stabil şi ordonat construcţia’ de noi centrale, potrivit unui comunicat postat pe site-ul său. Cabinetul de miniştri a adăugat însă că, ‘în cadrul acestui plan pe perioada 2011-2015, doar un număr mic de proiecte privind construcţia de noi centrale nucleare va fi aprobat după consultări ample’, în timp ce ‘proiecte de centrale în interiorul ţării nu vor fi aprobate’ în această perioadă.

Potrivit presei chineze, trei proiecte de centrale în provinciile Hunan, Jiangxi (sud) şi Hubei (centru), care au fost deja aprobate de guvern în 2008 şi a căror construcţie a început, vor fi suspendate cel puţin trei ani.

Guvernul a precizat între altele că toate reactoarele noi ‘trebuie să fie conforme cu standardele de siguranţă de ultimă generaţie’ ale reactoarelor EPR ale companiei franceze Areva sau AP1000 ale companiei americane Westinghouse.

Deşi China este ţara care construieşte cele mai multe centrale nucleare, atomul nu reprezintă în prezent decât puţin peste 1% din ‘sursele sale de energie’, pe primul loc aflându-se cărbunele (70%), urmat de energia hidroelectrică (15%).

În total, 15 reactoare care produc energie electrică funcţionează în prezent în China, toate situate în zona de coastă în patru localităţi, Qinshan (provincia Zhejiang, est), Tianwan (Jiangsu, est), Daya Bay şi Ling’ao (Guangdong, sud). Un reactor experimental se află de asemenea la Beijing.

În plus, 27 de reactoare sunt în prezent în construcţie în regiunile de coastă, potrivit Asociaţiei Nucleare Mondiale

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă