16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportBăsescu: Vrem să deschidem un lectorat de limba română în Turkmenistan

Băsescu: Vrem să deschidem un lectorat de limba română în Turkmenistan

Preşedintele Traian Băsescu a discutat, joi, cu omologul său Gurbangulî Berdâmuhamedov despre posibilitatea deschiderii unui lectorat de limba română în Turkmenistan, la una din cele două universităţi din Aşgabat, potrivit Mediafax.

“Intenţia noastră este legată de faptul că putem mări mult mai uşor numărul de tineri turkmeni care studiază în România dacă ei vin deja pregătiţi în ceea ce priveşte cunoaşterea de bază a limbii române”, a spus Băsescu, arătând că altfel ar putea fi scurtată şi perioada de studii a acestora în România.

El a arătat, după întrevederea cu preşedintele Turkmenistanului, că în baza acordului privind colaborarea în domeniile educaţiei şi ştiinţei încheiat în mai 2011 la Bucureşti a crescut numărul burselor oferite de statul român pentru studenţi turkmeni. În prezent, numărul acestor burse oferite anual este de 25, numai la Institutul de Petrol şi Gaze de la Ploieşti studiind 70 de tineri turkmeni.

De asemenea, preşedintele Berdâmuhamedov a arătat că ţara sa este interesată şi de experienţa foarte bună a României în privinţa dotării IT pentru învăţământul mediu. “Cooperarea în domeniile educaţiei şi ştiinţei va facilita o apropiere mai mare a noastră. Ştim că astăzi avem o dezvoltare foarte intensă în sfera educaţiei medii, iar România are o experienţă foarte bună aici. Are anumite dotări electronice pe care planificăm şi noi să le introducem”, a spus preşedintele turkmen.

Băsescu a menţionat şi că România poate oferi Turkmenistanului expertiză şi în privinţa gestionării resurselor hidrografice, iar Ministerul Mediului de la Bucureşti a pregătit un proiect privind schimbul de experienţă în acest sens.

Cele mai citite

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...
Ultima oră
Pe aceeași temă