Prima dezbatere televizată între candidaţii la Casa Albă, democratul Barack Obama şi republicanul Mitt Romney, a avut loc miercuri seară la Universitatea din Denver.
Alegerile prezidenţiale din SUA au loc peste cinci săptămâni, dar acest duel televizat consacrat economiei, primul dintre cele trei prevăzute, are o impor-tanţă deosebită şi poate schimba datele actualei situaţii dintre cei doi contracandidaţi. O partidă dură, având în vedere talentul de orator al lui Barack Obama.
Înaintea dezbaterii,analiştii au prezis că republicanul Mitt Romney va juca în ofensivă, în timp ce democratul şi actualul preşe-dinte Barack Obama va juca în defensivă. Democratul se află în fruntea sondajelor cu un avans de trei puncte, dar republicanii speră să inverseze tendinţa. Obama s-a prezentat ca protector, Romney ca „domnul care repară”. Cu câteva ore înaintea evenimentului preluat de majoritatea canalelor de televiziune şi urmărit de peste 70 milioane telespectatori, Washington Post evoca un „sejur intensiv în tabăra de antrenament” a ambelor părţi.
Scepticism
Totuşi, analiştii estimau că nu trebuie aşteptată nici o bulversare, nici o turnură majoră. Iar avansul de care dispune Obama în sondaje nu traduce nimic altceva decât o stare de criză, omniprezentă în societatea americană şi care favorizează realegerea unui soi de „preşedinte normal”. Răspunsurile lui Romney, de un implacabil clasicism conservator, s-au dovedit neadecvate situaţiei, în timp ce ale demo-craţilor, departe de a provoca elanul din 2008, lasă să se profileze o reaşezare după agravarea crizei datoriei publice din ultimii patru ani. Preşedintele Obama este clar angajat, în scopuri electorale, dar şi strategice, într-o luptă frontală contra „marelui profitor” al mondializării, China. Îndreptând săgeţile spre fortăreaţa chineză, Obama a găsit cel mai bun argument contra rivalului său republican, Romney, în timp ce SUA se străduiesc să revină pe calea creării de locuri de muncă. Un clip publicitar difuzat mereu pe ecranele televizoarelor americane arată cum candidatul republican a încurajat delocalizările în China pentru scăderea costurilor întreprinderilor în cadrul fondului de investiţii Bain Capital pe care l-a înfiinţat. Adică, Obama îl prezintă pe Romney drept un complice al Beijingului.
Istoria duelurilor
Şi totuşi, aceste dueluri directe între candidaţi pot schimba totul. Din cele 70 milioane de telespectatori, mulţi dintre cei indecişi îşi vor face alegerea pentru scrutinul din 6 noiembrie. Istoria politică a SUA este presărată de anecdote relative la aceste dezbateri televizate din 1960 şi faimosul duel dintre Kennedy şi Nixon, când tânărul democrat l-a dezarmat pe foarte experimentatul vicepreşedinte republican. Acea primă dezbatere televizată din istorie are încă urmări asupra modului cum sunt organizate dezbaterile de astăzi. Echipele de campanie fac cereri foarte specifice – aerul condiţionat trebuie să fie repartizat în mod egal asupra celor doi candidaţi. Regula Nixon – pentru că în 1960 Nixon a dat impresia că transpira mai mult, avea picături de sudoare pe faţă şi avea aerul condiţionat mai prost plasat decât Kennedy. Pentru dezbaterile din acest an, cei doi candidaţi s-au pregătit intens. Cel care s-a străduit mai mult este Mitt Romney. 8 zile faţă de 3, cât a alocat Obama pregătirilor intensive şi simulărilor.
În istoria SUA, doar de trei ori un candidat dezavantajat în sondaje a reuşit să învingă tendinţa datorită prestaţiei la dezbaterile televizate: Kennedy în 1960, Reagan în 1980 şi George W. Bush în 2000.