13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUna dintre victimele piromanului de la Galați a murit la spital. Incendiatorul...

Una dintre victimele piromanului de la Galați a murit la spital. Incendiatorul va fi cercetat pentru omor

Unul dintre cei doi bărbați fără adăpost care au fost incendiați săptămâna trecută la Galați de către Alexandru Ștefan (49 de ani) a murit, sâmbătă, la Spitalul Floreasca, din București, unde fusese internat.
 
Victima, în vârstă de 48 de ani, avea arsuri de gradul I, II și III pe 65% din suprafața corpului și era intubat încă de la internare.

Incidentul s-a petrecut în faţa unui bloc din Galați, unde doi oameni fără adăpost obişnuiau să înnopteze.

Bărbatul care i-a incendiat pe cei doi şi-a recunoscut faptele. Iar pe 26 octombrie a fost arestat pentru 30 de zile pentru tentativă de omor calificat. Acum, încadrarea faptelor se va schimba.

Incendiatorul a susţinut că a vrut să le dea o lecţie celor doi oameni ai străzii, cu care avusese un conflict mai vechi. A dat foc unor ziare şi apoi le-a aruncat peste cartoanele cu care aceştia se înveleau.

Una dintre victime, cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului, a fost adusă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, săptămâna aceasta. Cealaltă victimă a rămas la spitalul din Galaţi.

Cele mai citite

După Milano, Manele pe tot Mapamondul. Acum, pe prima scenă în Insulele Solomon

Ilustrație: Marian Avramescu După mulți ani în care momentul era anticipat, dar tot nu se fructificau previziunile, manelele românești chiar au reușit să cucerească...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...
Ultima oră
Pe aceeași temă