15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia, la Bienala de Arhitectură de la Veneţia

România, la Bienala de Arhitectură de la Veneţia

România este prezentă, cu expoziţia Play Mincu, la cea de-a XIII-a ediţie a Bienalei de arhitectură, desfăşurată între 29 august şi 25 noiembrie, potrivit Adevărul.

Pavilionul României de la cea de-a XIII-a ediţie a Bienalei de arhitectură de la Veneţia îi este dedicat lui Ion Mincu, considerat creatorul arhitecturii româneşti moderne.

Pavilionul Play Mincu este o instalaţie semiotică interactivă ce interoghează conceptul de timbru de arhitectură. În cadrul convenţiei pavilionului, vizitatorul este încurajat să “se joace de-a Mincu” şi să exploreze latura invizibilă a arhitecturii într-un mod direct şi mimetic, similar jocului de copii.

„Tema bienalei, Common Ground, este fundaţia conceptuală a pavilionului Play Mincu, întrucât ne-am dorit să identificăm un teritoriu comun arhitecţilor indiferent de naţionalitate, stil sau filosofie. Iar acest loc comun este jocul de putere între arhitecţi, beneficiari (public) şi oficialitate”, spune Emil Ivănescu, curatorul pavilionului.

Pentru aceasta, expoziţia este organizată în trei părţi: o colecţie de timbre poştale de arhitectură, apoi o serie de ştampile notariale reprezentând schiţe de arhitectură românească şi o selecţie internaţională de citate despre arhitectură, precum şi o instalaţie de timbru sonor în cadrul căreia imaginile unor timbre de colecţie sunt scanate termic şi transformate în sunete pe care publicul le poate sculta la căşti.

Vernisajul expoziţiei a avut loc pe data de 27 august, iar în primele zile de expoziţie pavilionul a fost vizitat de minim 1500 de oameni pe zi, epuizându-se întreg stocul de 10 000 de timbre.

Din echipa care a relizat proiectul, alături de curatorul Emil Ivănescu, vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din România pe Bucureşti, mai fac parte Irina Bogdan, specialistă în design parametric şi interactive, Paul Popescu, artist new media şi fondatorul primului laborator de artă trans-media şi tehnologie din Bucureşti, Modulab, Ioana Calen, teoretician, jurnalist şi curtor la Modulab, precum şi Ana Constantinescu şi Laura Iosub de la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti.

Expoziţia Play Mincu – Pavilionul României a fost susţinută de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a fost realizată în parteneriat cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia şi Uniunea Arhitecţilor din România.

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă