9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportCorpul de control al premierului verifică vânzarea imobilelor de către RAPPS

Corpul de control al premierului verifică vânzarea imobilelor de către RAPPS

Corpul de control al premierului a anunțat că are în derulare trei controale la RAAPPS, care se desfășoară simultan și ar trebui să fie finalizate la finalul anului 2016 sau începutul lui 2017.

Inspectorii guvernamentali verifică vânzarea imobilelor din domeniul privat al statului şi a celor aflate în proprietatea Regiei, contractele de locaţiune încheiate de aceasta, precum şi încasarea veniturilor rezultate din activitatea economică desfăşurată de RAPPS, inclusiv funcţionarea bufetelor de incintă.

Corpul de control subliniază că, din analiza activităţii privind asigurarea de autoturisme de către RAAPPS, rezultă că Guvernul şi ceilalţi beneficiari – autorităţi publice şi companii cu capital de stat – ar trebui să achiziţioneze servicii de transport auto cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind achiziţiile publice şi a normelor de liberă concurenţă, nu doar direct şi exclusiv de la RAAPPS.

”Exclusivitatea poate să existe doar în condiţiile în care activitatea de transport auto ar fi încorporată în entitatea beneficiară, de exemplu Secretariatul General al Guvernului”, susține Corpul de control al Guvernului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă