20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportThe Guardian: Referendumul din România este un test al democraţiei

The Guardian: Referendumul din România este un test al democraţiei

Referendumul organizat duminică în România este un test al democraţiei, la capătul unor ani întregi de dispute politice, comentează ziarul britanic The Guardian, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

“România este la limită înaintea votului de duminică, declanşat de manevrele Guvernului condus de Victor Ponta în scopul înlăturării unui vechi rival politic, preşedintele Traian Băsescu, care a fost suspendat din funcţie în aşteptarea rezultatului referendumului. Manevrele politice ale Cabinetului Ponta au declanşat alarma la Bruxelles, raportul CE concluzionând că elitele politice din România nu înţeleg cum funcţionează democraţia, o recunoaştere indirectă că această ţară nu ar trebui să fie deloc în Uniunea Europeană – la doar cinci ani de la aderare”, notează ziarul britanic.

“Criza politică i-a adus pe mulţi români la o stare de confuzie şi incertitudine în legătură cu poziţia la referendum. Corupţia sistemică şi nemulţumirea faţă de clasa politică i-au condus pe mulţi să creadă că, indiferent de rezultat, referendumul este o situaţie din care nu se poate câştiga nimic”, subliniază cotidianul The Guardian.

“A doua cea mai săracă ţară din Europa, România a aderat la UE împreună cu Bulgaria în 2007. Niciunul dintre cele două state nu era suficient de pregătit pentru aderare, dar admiterea în cadrul Uniunii Europene a fost percepută drept o manevră geopolitică inteligentă în competiţia pentru influenţa în Balcani cu Rusia lui Vladimir Putin”, explică The Guardian.

“Pe fondul lipsei elementelor solide în democraţia din România, ţara a fost supusă unei monitorizări permanente la capitolul stat de drept, drepturi şi libertăţi (…)”, reaminteşte publicaţia britanică.

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă