16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialO femeie cu probleme psihice, care ieșise din spital pe semnătură, a...

O femeie cu probleme psihice, care ieșise din spital pe semnătură, a fost sechestrată și violată timp de zece zile. Presupusul agresor a fost arestat preventiv

Un bărbat de 64 de ani a fost arestat preventiv, după ce, timp de zece zile, ar fi sechestrat și violat o femeie cu probleme psihice grave, care fusese lăsată să plece din Spitalul Bârlad pe semnătură, informează News.ro.

Judecătoria Bârlad a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Viorel Halîngă pentru viol şi lipise de libertate, după ce a r fi sechestrat, bătut şi abuzat sexual o femeie de 45 de ani, din localitatea Giurcani, care a dispărut din Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde ajunsese în urma unei tentative de suicid.

Decizia încarcerării bărbatului de 64 de ani a fost luată la propunerea procurorilor, care au stabilit, pe bază de probe, că victima a fost violată timp ce zece zile, ulterior fiind abandonată pe un drum din apropierea oraşului Murgeni.

„Femeia a fost acostată de către suspect în timp ce se afla pe o stradă din Bârlad, ulterior fiind condusă la locuinţa sa din oraş, unde a fost lovită şi constrânsă să întreţină relaţii sexuale. În momentul în care a aflat din presă că victima este dată dispărută şi căutată de Poliţie, bărbatul a condus-o pe un drum din Murgeni, unde a abandonat-o”, a declarat, joi, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, Andreea Obreja.

După ce a fost eliberată de bârlădeanul de 64 de ani, femeia a ajuns la locuinţa sa din Giurcani, familia sesizând Poliţia din cauza numeroaselor leziuni de pe corp pe care le avea victima. În urma cercetărilor, anchetatorii au reuşit să-l identifice pe autorul violului care, într-o primă fază, a fost reţinut pentru 24 de ore. În baza probelor, bărbatul a fost prezentat în instanţă, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Femeia a ajuns cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Bârlad la sfârşitul lunii noiembrie, în urma unei tentative de sinucidere. După câteva ore, pacienta a fost lăsată de către cadrele medicale să părăsească spitalul, pe propria semnătură, cu toate că se afla în evidenţe cu probleme psihice grave. Conducerea spitalului din Bîrlad a declanşat o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă au fost respectate protocoalele de către cadrele medicale.  

Cele mai citite

OFICIAL. Massimiliano Allegri a fost demis de Juventus

Clubul de fotbal Juventus Torino a anunțat vineri, 17 mai 2024, demiterea antrenorului Massimiliano Allegri. Anunțul vine la doar două zile după ce echipa a...

Xavi se va întâlni cu Joan Laporta pentru discuții în ceea ce privește viitorul său la Barcelona

Antrenorul de la FC Barcelona, Xavi Hernandez, și președintele Joan Laporta se vor întâlni pentru a discuta despre viitorul antrenorului la club. Se pare că...

VIDEO. Furtuna din Texas a provocat mai mulți morți

Furtunile au omorât mai multe persoane și au lăsat fără curent electric aproape un milion de locuințe și întreprinderi din sud-estul Texasului, scrie BBC. „Avem...
Ultima oră
Pe aceeași temă