17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialLia Olguța Vasilescu, după prezentarea exit-poll-urilor: Mai important decât orice este să...

Lia Olguța Vasilescu, după prezentarea exit-poll-urilor: Mai important decât orice este să avem un scor atât de bun încât să ne permitem să formăm Guvernul, chiar și în parteneriat cu ALDE

Olguța Vasilescu (PSD): Cel mai important este să putem forma Guvernul chiar și într-un parteneriat cu ALDE

Vicepreședintele PSD și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a susținut, duminică seara, după prezentarea exit-poll-urilor, că se așteaptă la un scor de peste 60%, la nivelul județului Dolj. În opinia sa, mai important este, însă, ca scorul obținut la nivel național să permită social-democraților să formeze Guvernul, „chiar și într-un parteneriat cu ALDE”, informează Agerpres.

„A fost o lună foarte grea de campanie și o zi grea astăzi, care încă nu s-a terminat pentru noi — probabil că o să se încheie undeva mâine dimineață, în jurul orei 9.00, după ce vom număra și vom avea toate procesele verbale din secțiile de vot, ca să vedem care este scorul real al PSD în județul Dolj. Noi așteptăm un scor cu șase în față, care, oricum, va fi un scor istoric pentru PSD Dolj și, sperăm noi, chiar să fie peste USL. Mai important decât orice este să putem să avem un scor atât de bun la nivel național încât să ne permitem să formăm guvernul chiar și într-un parteneriat cu ALDE”, a spus Olguța Vasilescu.

La rândul său, președintele PSD Dolj, Claudiu Manda, a afirmat că reprezentanții organizației pe care o conduce sunt destul de mulțumiți de rezultatul votului. „Am văzut rezultatele exit-poll-ului, suntem destul de mulțumiți de rezultatul votului, numai că nu contează care este acest exit-poll, ci este foarte importantă numărarea voturilor, scrierea proceselor-verbale și întocmirea listelor finale, inclusiv distribuția mandatelor”, a spus Manda.

Președintele PSD Dolj a mai afimat că speră ca PSD să obțină peste 50% din mandatele de parlamentar la nivel național. „Avem speranța să facem poate 50% din mandate, ceea ce înseamnă că PSD poate să facă guvernul sigur. PSD+ALDE are această majoritate în Parlament și vom avea un guvern PSD plus ALDE, pentru că aceasta a fost voința românilor. Eu vreau să le mulțumesc tuturor celor care au votat astăzi, indiferent de cum au votat, să le mulțumesc în special celor care au votat PSD”, a afirmat președintele PSD Dolj.

21.00 Primele EXIT POLL-uri oficiale: 

EXIT-POLL IRES 

PSD – 45,80 % la Camera Deputaților, 45,9% Senat 

PNL – 20,80 % la Camera Deputaților , 20,7% Senat

USR –  9,2% Camera, 9,3% Senat

UDMR – 6.7% Camera Deputaților, 6,7% Senat

PMP – 4,6% Camera Deputaților, 4,7% Senat 

ALDE – 6,3 Camera Deputaților, 6,4% la Senat

EXIT POLL CURS-AVANGARDE, prezentat de Antena 3:

PSD – 45,50% la Camera Deputaților şi 45,20% la Senat 

PNL – 21,70% la Camera Deputaților şi 21,90% la Senat

USR – 8,50% la Camera Deputaților şi 8,90% la Senat

ALDE – 6,00% la Camera Deputaților şi 6,50% la Senat

UDMR – 6% la Camera Deputaților

PMP – 6% la Camera Deputaților

PRU – 2,50% la Camera Deputaților


Rezultatele integrale aici: REZULTATE EXIT POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2016

 

 

Cele mai citite

Vladimir Putin, reacție după atentatul asupra premierului slovac Robert Fico

Președintele Vladimir Putin a vorbit despre atentatul asupra premierului slovac Robert Fico. Liderul de la Kremlin consideră atacul drept o "crimă odioasă". ''Am aflat cu...

Loredana Groza mărturisește ce fotbalist a fost primul ei “crush”. “Decupam pozele cu el din ziare!”

Loredana Groza a fost prezentă pe terenul unde se antrenează Generația de Aur, pe "Arcul de Triumf", pentru meciul din 25 mai. Artista va...

Marcel Ciolacu: România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri, că România creşte din punct de vedere economic, el prezentând trei dovezi concrete, confirmate de INS, şi anume creştere...
Ultima oră
Pe aceeași temă