16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportPonta: Băsescu dădea semnal către procurori să nu se atingă de Blejnar,...

Ponta: Băsescu dădea semnal către procurori să nu se atingă de Blejnar, care îi ducea lui bani

Premierul Victor Ponta l-a acuzat pe preşedintele suspendat Traian Băsescu că l-a protejat pe fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, transmiţând procurorilor prin intermediul televiziunii publice să nu se atingă de acesta, deoarece Blejnar “îi ducea lui bani”.”, potrivit Mediafax.

Pe Blejnar, cel care astăzi, în sfârşit, este cercetat cu toată reţeaua lui pentru zeci de milioane de euro evaziuni şi mită, cine l-a ţinut ? De câte ori îl acuzam, preşedintele Băsescu ieşea şi spunea: «Blejnar e bun, Blejnar e cinstit». De ce era cinstit? Că îi ducea lui bani, de asta era cinstit! Asta o să putem să dovedim după 29 iulie, că acum le este încă frică de Băsescu, care are dosare, care îi ameninţă pe toţi, care le înregistrează telefoanele. Dosarul cu Blejnar acum de abia, în sfârşit, după atâţia ani în care şi eu, şi câţi alţi am zis, dar Băsescu mereu, de câte ori erau dovezi cu Blejnar, făcea o emisiune la TVR şi zicea: «Blejnar e foarte bun, e foarte cinstit, uite ce bun e ANAF» Îl ţinea, îl proteja, dădea semnal către procurori: «Lăsaţi-l, că ăsta e omul meu!»”, a spus Ponta, la Antena 3.

Blejnar a fost numit la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în ianuarie 2009 de către premierul Emil Boc şi revoxat din funcţie în aprilie 2012 de către premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Cele mai citite

Xavi se va întâlni cu Joan Laporta pentru discuții în ceea ce privește viitorul său la Barcelona

Antrenorul de la FC Barcelona, Xavi Hernandez, și președintele Joan Laporta se vor întâlni pentru a discuta despre viitorul antrenorului la club. Se pare că...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...
Ultima oră
Pe aceeași temă