27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialŞefa PNL, Raluca Turcan: Așteptăm cu maxim interes lista Guvernului. PSD trebuie...

Şefa PNL, Raluca Turcan: Așteptăm cu maxim interes lista Guvernului. PSD trebuie să propună o echipă care să guverneze în interes public și nu în interesul personal al lui Liviu Dragnea

Președinta interimară a Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, a declarat că principala responsabilitate a Partidului Social Democrat, în contextul desemnării lui Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, este să vină cu o echipă de miniștri care să guverneze în interes public, nu în interesul personal al lui Liviu Dragnea.

"Prin lista Guvernului vom vedea autonomia și buna credință a prim-ministrului desemnat. Așteptăm cu maxim interes lista Guvernului. Sperăm să avem ca miniștri oameni cu o activitate cunoscută și feriți de suspiciuni. Principala responsabilitate a PSD este să vină o echipă care să guverneze în interes public și nu în interesul personal al lui Liviu Dragnea. Vrem ca noul Guvern să respecte angajamentele externe ale României și să consolideze cooperarea cu partenerii și aliații", a declarat, vineri, Turcan. 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, vineri, decretul privind desemnarea lui Sorin Mihai Grindeanu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituţia României, republicată”, a anunțat Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă. 

Sorin Grindeanu are la dispoziție 10 zile pentru a-și alege miniștrii și a se prezenta cu formula noului cabinet în fața Parlamentului pentru votul de învestitură.

Cele mai citite

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă