15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPatru elevi din Timișoara vor participa la finala unui concurs organizat de...

Patru elevi din Timișoara vor participa la finala unui concurs organizat de NASA, în Statele Unite

Patru elevi din Timișoara, finalişti ai unui concurs organizat de NASA, vor putea participa la competiția din Statele Unite, după  ce o companie a promis că va dona banii necesari deplasării, informează Mediafax.

Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu, o companie din domeniul bancar va dona toată suma necesară deplasării elevilor în SUA pentru a participa la finala Concursului Internaţional Zero Robotics.

„S-a rezolvat problema financiară pentru deplasarea copiilor. O companie ne-a dat asigurări că donează întreaga sumă necesară”, a spus Aura Danielescu.

La rândul său, profesorul coordonator al celor patru elevi calificaţi în finala concursului, Gabriela-Nuşa Cojocaru, a spus că vestea a venit ca o surpriză.     „Copiii sunt bucuroşi, chiar nu ne-am aşteptat să strângem banii, a fost o surpriză pentru noi”, a precizat ea.

Cei patru elevi din Timişoara, finalişti ai unui concurs organizat de NASA în cadrul căruia au programat roboţi aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, aveai nevoie de aproximativ 6.400 de dolari, sumă care le lipsea.

În perioada septembrie – decembrie 2016, ei au format echipa heRObotics şi au participat la Concursul Internaţional Zero Robotics.

Echipa este alcătuită din tineri de la patru licee de top de Timişoara: Silaghi Fineas – clasa a X-a Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Ciuleanu Vlad Mihai – clasa a X-a Colegiul Naţional „C.D.Loga”, Cândreanu David – clasa a X-a Colegiul Naţional „C.D.Loga”, Prodaniuc Pavel – clasa a X-a Liceul Teoretic „J.L.Calderon”.

Competiţia are loc în 27 ianuarie la Boston, SUA. Inspectoratul Şcolar Timiş informa că încearcă să-i ajute pe elevi prin găsirea unor sponsori.

„Prin proiect este asigurat accesul în sediul Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT, inclusiv în Laboratoarele Space, precum şi prânzul în ziua evenimentului. Echipa trebuie să îşi acopere costurile pentru transport, cazare şi hrană în restul perioadei de desfăşurare, precum şi cheltuielile pentru obţinerea vizei SUA. Suma pentru deplasarea la MIT-Boston (USA Cambridge, Massachusetts) se ridică la aproximativ 6400 $ (în care intră transport România-SUA – 5000 $; hrană – 600 $; cazare – 500 $; transport local– 300 $). Presupunând că vom identifica oameni de bine care să contribuie la pregătirea şi perfecţionarea tinerilor supradotaţi, ambasadori ai României la nivel mondial, ne vom intensifica eforturile în identificarea sponsorilor locali şi nu numai pentru familiile copiilor noştri”, declara  inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu.

 

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă