20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialZiua europeană a protecției datelor

Ziua europeană a protecției datelor

Ziua europeană a protecției datelor ("Data Protection Day") este marcată anual la 28 ianuarie, data semnificând aniversarea zilei în care a fost deschisă pentru semnare Convenția 108 a Consiliului Europei privind protecția persoanelor, în 1981.

În 2017 se aniversează cea de-a 11-a ediție a Zilei protecției datelor, când, ca în fiecare an, autoritățile publice și private de reglementare în domeniu, dar și stakeholderii organizează diverse activități de îmbunătățire a cunoștințelor în domeniu, anunță agerpres, citând site-ul Consiliului Europei.

Marcarea unei zile a protecției datelor, în fiecare an, la 28 ianuarie, a fost decisă de Consiliul Europei, în 2006. La această dată, guvernele, parlamentele, organismele naționale de protecție a datelor, precum și alți actori desfășoară activități legate de protecția datelor cu caracter personal și de viața privată: campanii axate destinate marelui public, proiecte educative destinate profesorilor și elevilor, acțiuni de tip porți deschise în instituții de protecție a datelor, conferințe etc., scrie site-ul Consiliului Europei, http://www.coe.int/.

Organizarea evenimentului are un caracter flexibil și descentralizat, lăsându-se la latitudinea participanților (state, organizații sau alte entități) să vină cu inițiative și proiecte, potrivit site-ului Consiliului Europei, coe.int.

Consiliul Europei atrage atenția asupra faptului că problematica protecției datelor, care include și aspectele transfrontaliere, sunt omniprezente în viața cetățenilor, fie că este vorba despre relațiile de muncă, relațiile cu administrația, domeniul sănătății, consumul de bunuri și servicii, călătorii sau navigarea pe internet. În același timp, este cunoscut faptul că cetățenii nu sunt informați cu privire la protecția datelor și drepturile pe care le au.

Destinatarii marcării Zilei europene a protecției datelor sunt cetățenii, ideea fiind de a da o șansă fiecăruia să înțeleagă care sunt tipurile de date personale care sunt stocate și procesate, precum și de a cunoaște drepturile indivizilor în raport cu posibilele abuzuri în acest domeniu. Ziua europeană a protecției datelor este în prezent aniversată la nivel global, nu doar de către statele din Europa.

***

Convenția pentru protecția datelor este singurul tratat internațional care reglementează acest domeniu, ce veghează la adaptarea continuă a principiilor protecției datelor la nevoile personale, potrivit sursei menționate.

Convenția nr. 108 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal a Consiliului Europei a fost adoptată la 28 ianuarie 1981 și prevede ca statele semnatare să ia, la nivel intern, o serie de măsuri care să respecte o serie de principii precum: caracterul legal și loial al colectării și prelucrării automate a datelor personale; principiul proporționalității, conform căruia datele colectate și prelucrate trebuie să fie reale, exacte, non-excesive; principiul confidențialității datelor, care presupune atât nedivulgarea informațiilor personale terților, cât și dreptul deținătorilor de a rectifica aceste date.

Convenția mai prevede libera circulație a datelor cu caracter personal între statele semnatare ale actului, cu excepția cazului în care anumite state instituie derogări exprese de la regula liberei circulații.

Ca urmare a evoluțiilor importante și accelerate produse în domeniul tehnologiilor informatice, în ultimii ani au fost adoptate mai multe documente și recomandări care completează și actualizează prevederile referitoare la avansul din tehnologia informației.

La Convenția 108 pot adera și statele care nu sunt membre ale Consiliului Europei. În prezent, 50 de state au ratificat acest tratat interguvernamental.

Cele mai citite

Propunerea PSD pentru Plafonarea Adaosului Comercial la Produsele Românești: O Soluție pentru Protejarea Producătorilor Locali

Scandalul Produselor Românești și Răspunsul Retailerilor În contextul recentelor controverse legate de produsele românești din marile magazine, retailerii au refuzat să participe la dezbaterile din...

Conferința FOCUS București, eveniment marca CCIB, la a șasea ediție

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în Aula Carol I din sediul său istoric, cea de a șasea ediţie...

Pariază pe șansele României în EURO 24. Va trece de faza grupelor?

EURO 24 se apropie rapid, aducând cu sine nu doar spectacolul fotbalistic european, dar și o mare de oportunități pentru pasionații de pariuri sportive....
Ultima oră
Pe aceeași temă