19.2 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialȘase adolescenți din Germania au fost găsiți morți, după ce au participat...

Șase adolescenți din Germania au fost găsiți morți, după ce au participat la o petrecere

Șase adolescenți au fost găsiți morți într-un oraș din regiunea Bavaria, după ce au organizat o petrecere într-o baracă dintr-o grădină, potrivit poliției germane, citate de The Guardian, informează Mediafax.

Tatăl a două dintre victime este cel care i-a descoperit pe tineri – cinci cinci băieţi şi o fată, după ce a vrut să verifice motivul pentru care copiii săi nu se întorseseră la domiciliu, după o petrecere organizată de aceştia în baracă, cu o noapte înainte.

Incidentul a avut loc în oraşul Arnstein din regiunea Bavaria. Există posibilitatea ca cei şase să se fi intoxicat cu monoxid de carbon din cauza unei sobe ce era încălzită cu lemne.

Autopsiile vor oferi însă mai multe detalii cu privire la cauza morţii celor şase tineri, cu vârste între 18 și 19 ani.

Cele mai citite

Ciolacu, despre varianta Mircea Geoană, după ședința PSD

Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a declarat după reuniunea Consiliului Politic Naţional al PSD de la Sâmbăta de Sus, că, la începutul...

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

Gheorghe Flutur, confundat de suceveni cu Gigi Molie

Ilustrație: Marian Avramescu Gheorghe Flutur a stat prea mulți ani, cu toate trențele sale, la conducerea Consiliului Judeațean Suceava, încât moldovenii, matrafoxați de campania...
Ultima oră
Pe aceeași temă