20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialOccidentul exercită presiuni asupra Rusiei şi Chinei în legătură cu Siria, dar...

Occidentul exercită presiuni asupra Rusiei şi Chinei în legătură cu Siria, dar fără efect

Occidentalii le-au cerut din nou, luni, Rusiei şi Chinei să li se alăture pentru a obţine încheierea violenţelor din Siria, dar Moscova şi Beijingul au rămas pe poziţii, în cadrul unei dezbateri în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Tăind scurt aceste apeluri, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că foloseşte “reţete riscante” pentru a promova schimbarea democratică în lumea arabă.

Această reuniune a Consiliului era consacrată oficial Primăverii Arabe, dar Siria a “aruncat o umbră mare asupra acestei dezbateri”, a recunoscut şeful diplomaţiei britanice William Hague, care a prezidat această şedinţă.

Rând pe rând, Hague, omologul său francez Alain Juppé şi secretarul de Stat american Hillary Clinton au lansat apeluri presante la adresa ruşilor şi chinezilor, care şi-au exprimat de două ori dreptul de veto în privinţa rezoluţiilor Consiliului de la începutul crizei siriene, în urmă cu un an.

Juppé a fost cel mai direct, invitând Moscova şi Beijingul “să asculte vocea arabilor şi conştiinţa mondială şi să li se alăture lor”.

Denunţând o “violenţă din ce în ce mai barbară” din partea Damascului, el a avertizat autorităţile siriene că vor trebui să “răspundă pentru actele lor în faţa justiţiei” internaţionale. El a sugerat să “se pregătească încă din prezent condiţiile unei sesizări a Curţii Penale Internaţionale”, dar aceasta ar implica o rezoluţie a Consiliului.

William Hague i-a cerut Consiliului să “dea dovadă de unitate şi leadership”, deplângând că “până în prezent a eşuat în a-şi asuma responsabilitatea faţă de poporul sirian”.

“Comunitatea internaţională trebuie să spună pe o singură voce, fără ezitare (…) că uciderea unor sirieni nevinovaţi trebuie să înceteze şi că trebuie să înceapă o tranziţie politică”, a pledat Hillary Clinton, cerând “tuturor naţiunilor” să susţină planul de reglementare al Ligii Arabe.

Evocând tentativa de mediere a trimisului său special Kofi Annan pe lângă preşedintele Bashar al-Assad, secretarul general al ONU Ban Ki-moon a “cerut Consiliului de Securitate să se unească ferm pentru a susţine misiunea lui Annan, în scopul de a evita plonjarea Siriei într-o catastrofă şi mai mare”.

Dar toate aceste declaraţii nu l-au convins pe ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care a afirmat că forul decizional al ONU a fost “manipulat” în privinţa crizei siriene, aşa cum a fost şi în cazul Libiei.

Recunoscând că “autorităţile siriene poartă o mare parte din responsabilitate în această situaţie”, Lavrov a trecut în revistă, pentru a le critica, toate mijloacele de presiune folosite până în prezent asupra Damascului: “cererea precipitată de schimbare a regimului, impunerea de sancţiuni vizând crearea de dificultăţi şi tensiuni sociale şi încurajarea opoziţiei să continue să înfrunte autorităţile în loc să promoveze dialogul”.

Toate aceste “reţete riscante”, a declarat el, nu pot “decât să extindă conflictul”.

Ambasadorul chinez Li Baodong a reuşit, la rândul lui, să respingă orice intervenţie militară şi orice tentativă de “schimbare a regimului” la Damasc şi a insistat pentru “consultări complete cu toate părţile pe baza egalităţii”.

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă