33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCalcule la PNL. 10 zone cu negocieri eşuate pe candidaturi: Harta judeţelor...

Calcule la PNL. 10 zone cu negocieri eşuate pe candidaturi: Harta judeţelor cu probleme în USL!

Negocieri cu noduri în cadrul Uniunii Social Liberale. Cel puţin 10 judeţe au fost identificate de către conducerea liberală, la ultima şedinţă în Biroul Politic Central, ca întâmpinând probleme grave în încheierea negocierilor pe candidaturile comune la viitoarele alegeri locale, scrie Evenimentul Zilei.

 

Potrivit unor surse liberale, secretarul general al PNL, Eduard Hellvig le-a comunicat colegilor că a primit reclamaţii şi nemulţumiri din partea reprezentanţilor filialelor din circa 10 judeţe şi că nu vede cum va putea fi respectat termenul de 15 martie pentru finalizarea listelor cu candidaţi la nivel naţional.

De altfel, potrivit surselor citate, o bună parte din liberalii nemulţumiţi din teritoriu au tot făcut, în ultimele două săptămâni, o serie de diligenţe la Bucureşti pentru a cere medierea liderilor de la centru în faţa pretenţiilor partenerilor din PSD. Înafară de situaţia arhicunoscută de la Buzău, acolo unde social-democraţii nu au renunţat la candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean, obstacole serioase au apărut în alte judeţe cu privire la raportul de negociat în cazul posturilor de consilieri locali şi judeţeni. Totodată, o serie de municipii din eşalonul doi sunt încă în dispută între reprezentanţii celor două partide, dar şi cu aliaţii din PC

Cele mai citite

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă