18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăGDPRPosibil remediu pentru Alzheimer: Au fost descoperiţi anticorpi care blochează dezvoltarea maladiei

Posibil remediu pentru Alzheimer: Au fost descoperiţi anticorpi care blochează dezvoltarea maladiei

Cercetătorii britanici au descoperit câţiva anticorpi capabili să blocheze procesul de dezintegrare a sinapselor dintre celulele cerebrale, care cauzează maladia Alzheimer, în cadrul unui studiu realizat pe şoareci, publicat marţi, în Journal of Neuroscience şi citat de Mediafax.

Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici de la University College din Londra, descoperirea lor ar putea deschide calea spre obţinerea unui tratament eficient pentru pacienţi umani.

Maladia Alzheimer este caracterizată prin formarea de depozite anormale de proteine, peptide beta-amiloide, la nivelul sinapselor, împiedicându-le pe acestea să îşi îndeplinească rolul lor de comunicator între neuroni.

Anticorpii descoperiţi neutralizează funcţionarea Dkk1, o proteină apropiată de beta-amiloide, blocând efectele ei toxice asupra sinapselor, a explicat Patricia Salinas, de la departamentul de biologie celulară din cadrul University College din Londra, coordonatoarea studiului.

Biopsiile realizate postmortem asupra ţesuturilor cerebrale ale persoanelor suferind de Alzheimer au evidenţiat concentraţii ridicate de proteină Dkk1, dar, până acum, nimeni nu ştia ce înseamnă acest lucru, a precizat cercetătoarea britanică.

Savanţii au descoperit că peptida beta-amiloidă stimulează sinteza proteinei Dkk1, care, la rândul ei, provoacă dezintegrarea sinapselor din hipocampus, o zonă a creierului care joacă un rol cheie în procesele de învăţare şi memorare.

Testele realizate pe creierele şoarecilor au demonstrat faptul că toate sinapsele tratate cu aceşti anticorpi au rămas sănătoase.

În ciuda unor descoperiri importante făcute în ultimii ani în ceea ce priveşte descifrarea mecanismelor moleculare ale maladiei Alzheimer, niciun tratament eficient nu a fost conceput până în prezent pentru a opri progresia acestei maladii neurodegenerative cu efecte devastatoare.

Maladia Alzheimer, cea mai frecventă formă de demenţă întâlnită la persoanele în vârstă, se caracterizează printr-o acumulare de plăci beta-amiloide – un tip de proteine – în creier şi prin depuneri fibroase, formate de proteina tau în neuroni. Boala provoacă pierderea progresivă şi ireversibilă a facultăţilor mintale. Maladia Alzheimer afecta aproape 36 de milioane de persoane pe plan mondial în anul 2010.

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...
Ultima oră
Pe aceeași temă