9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportPreședintele PSD, Liviu Dragnea, își dorește ca șefii Camerelor să primească informații...

Președintele PSD, Liviu Dragnea, își dorește ca șefii Camerelor să primească informații clasificate, asemenea prim-ministrului: Suntem şi noi pe acolo, printr-o instituţie, care cică e autoritatea supremă din punct de vedere al legiferării

Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, la postul România TV, că ar dori ca şefii celor două Camere ale Parlamentului să primească informaţii clasificate la nivelul prim-ministrului. Șeful Camerei Deputaților a mai adăugat că acum nu sunt suficient de bine informaţi, iar legislaţia trebuie modificată în acest sens.

"Şi la dumneavoastră, şi la noi, circulă foarte multe zvonuri, forţe din afară, Servicii din afară, or fi poveşti, or fi lucruri adevărate, multinaţionale, o fi adevărat, nu o fi adevărat, guverne străine, o fi adevărat, nu o fi adevărat. Din când în când, mai primim şi noi, preşedintele Camerei, preşedintele Senatului, suntem şi noi pe acolo, printr-o instituţie, care cică e autoritatea supremă din punct de vedere al legiferării. Adică, nu avem informaţii secrete. Aşa s-a considerat până acum. Poate regândim sistemul acesta, dacă discutăm de doi oameni, de două funcţii importante în statul român, ar fi bine să fie informate", a spus liderul PSD.

Dragnea a reiterat că informaţiile ajung la preşedinte, apoi la premier şi, în ultimul rând, la miniştri, în timp ce preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului primesc doar informaţii privind "chestiuni diverse". "La noi mai puţin", a afirmat Dragnea.

Cele mai citite

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă