22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialJean-Marie Le Pen, condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare de...

Jean-Marie Le Pen, condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel din Paris

Curtea de Apel din Paris l-a condamnat joi la trei luni de închisoare cu suspendare şi 10.000 de euro amendă pe fostul lider al extremei drepte Jean-Marie Le Pen pentru că a declarat că ocupaţia germană din Franţa în cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost “deosebit de inumană”, relatează Mediafax citând AFP.

Această pedeapsă pentru “contestarea crimelor împotriva umanităţii” este o confirmare a celei pronunţate de tribunalul corecţional din Paris în 2008.

Fondatorul şi preşedintele de onoare al Frontului Naţional şi avocatul acestuia au fost absenţi de la audiere.

La 8 februarie 2008, tribunalul corecţional din Paris l-a declarat pe Le Pen vinovat de “apologia crimelor de război” şi de “contestarea crimei împotriva umanităţii”, în urma declaraţiilor publicate în ianuarie 2005 de săptămânalul de extremă dreapta Rivarol.

Le Pen a declarat atunci că “în Franţa, cel puţin, ocupaţia germană nu a fost deosebit de inumană, chiar dacă au fost greşeli, inevitabile într-o ţară cu 550.000 de kilometri pătraţi”.

Candidat la alegerile prezidenţiale de mai multe ori şi ajuns la balotaj în 2002, Jean-Marie Le Pen, în vârstă de 83 de ani, i-a cedat conducerea partidului în ianuarie 2011 fiicei sale, Marine, care candidează la alegerile prezidenţiale din aprilie-mai 2012. El este eurodeputat.

Cele mai citite

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă