16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialŞeful PSD Cluj vrea să devină consilier judeţean

Şeful PSD Cluj vrea să devină consilier judeţean

Preşedintele PSD Cluj, consilierul local Remus Lăpuşan, a anunţat că la alegerile viitoare va candida pentru postul de consilier judeţean. “Nu mă interesează un post în conducerea administraţiei, deoarece doresc să îmi continui cariera în business”, a spus Remus Lăpuşan, care este preşedinte – director general, la nivel naţional, al companiei Uniqa Asigurări de Viaţă. Astfel, PSD va propune un alt candidat pentru postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean care ar urma să revină social-democraţilor, dacă aceştia, aliaţi cu PNL şi cu PC, vor câştiga alegerile judeţene.

Conducerea USL Cluj a decis să îi susţină pe doi parlamentari liberali care candidează pentru cele mai importante posturi din administraţia clujeană. Astfel, senatorul PNL Marius Nicoară, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, va candida pentru postul de primar, iar deputatul Horia Uioreanu, care a fost ani la rând şi consilier local, va candida pentru postul de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Situaţie complicată la Dej

Conducerea USL Cluj a mai decis să îi susţină la viitoarele alegeri pe primarii în funcţie ai PSD şi PNL, în condiţiile în care PC nu deţine nici un post de primar în judeţul Cluj. Singura problemă este în cel mai important fief al USL în judeţ, Primăria Dejului, câştigată în 2008 de reprezentantul PSD, Costan Morar. Acesta a intrat în conflict cu deputatul social-democrat Cornel Itu, care este şi preşedinte executiv al PSD Cluj, dar şi preşedinte al organizaţiei municipale. Remus Lăpuşan nu exclude o împăcare între cele două tabere din PSD Dej. Cel de-al doilea oraş ca importanţă al judeţului Cluj este singura localitate urbană care nu are primar PDL.

Cele mai citite

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă