22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialFMI: Grecia ar putea fi nevoită să reducă salariul minim şi să...

FMI: Grecia ar putea fi nevoită să reducă salariul minim şi să taie bonusurile din sectorul privat

Grecia trebuie să încetinească ritmul de reducere a deficitului bugetar şi să accelereze implementarea reformelor structurale, printre care s-ar putea număra scăderea salariului minim şi tăierea bonusurilor de sărbători în sectorul privat, a declarat şeful misiunii FMI în Grecia, Poul Thomsen, conform Mediafax.

Thomsen a afirmat, pentru ziarul Kathimerini, preluat de Reuters, căcel de-al doilea acord de finanţare externă a Greciei, negociat de instituţiile financiare internaţionale, guvernul de la Atena şi creditorii privaţi ai statului elen, trebuie să se concentreze pe reforme rapide pentru a creşte competitivitatea economică.

“Va trebui să încetinim puţin în privinţa ajustărilor fiscale şi să ne mişcăm mai repede, mult mai repede, în implementarea reformelor”, a spus oficialul.

El a precizat să Grecia, Comisia Europeană şi FMI vor finaliza în câteva zile negocierile privind noul acord.

“Discuţiile privind programul se vor încheia foarte curând, este o chestiune de câteva zile”, a arătat Thomsen.

Printre reformele vizate, Grecia ar putea fi nevoită să reducă salariul minim şi să taie bonusurile de sărbători în sectorul privat, a adăugat oficialul FMI.

Totodată, el a arătat că, înainte de semnarea noului acord, FMI vrea asigurări de la principalele partide politice din Grecia că vor respecta elementele de bază din program indiferent de rezultatul alegerilor din acest an.

Thomsen a reiterat poziţia FMI că ar putea fi necesar ca creditorii Greciei din sectorul public să participe la restructurarea datoriei de stat alături de cei din sectorul privat. Oficialul consideră că băncile greceşti nu ar trebui naţionalizate în cadrul măsurilor de recapitalizare.

Cele mai citite

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă