30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialScandalul dintre taximetriştii de la Otopeni, cercetat de procurorii din Buftea

Scandalul dintre taximetriştii de la Otopeni, cercetat de procurorii din Buftea

Procurorii Parchetului Judecătoriei Buftea fac cercetări cu privire la altercaţia în care au fost implicaţi mai mulţi taximetrişti în zona Aeroportului Otopeni, în timpul căreia au fost trase cinci focuri de armă, informează Ministerul Public, potrivit Mediafax.

Din primele cercetări a rezultat că, în noaptea de miercuri spre joi, în incinta aeroportului a avut loc un conflict între două grupuri de taximetrişti (unii dintre aceştia nefiind acreditaţi de către conducerea aeroportului de a practica taximetria în acea locaţie).

În timpul incidentului, au fost distruse două autoturisme care aparţineau unora dintre persoanele implicate şi au fost trase cinci focuri de armă de către una dintre persoanele implicate în incident, cu un pistol cu bile de cauciuc. Anchetatorii au stabilit că arma era deţinută legal.

Au fost audiate mai multe peroane şi se derulează cercetări în scopul identificării celorlalte persoane implicate în incident.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, a declarat miercuri seară, pentru Mediafax, că, în jurul orei 21.00, Poliţia Transporturi a Aeroportului Otopeni a solicitat intervenţia jandarmilor, iar un echipaj s-a deplasat la faţa locului şi a aplanat conflictul.

Ulterior, a izbucnit un alt conflict între taximetrişti, la ora 22.00, jandarmii veniţi la faţa locului intervenind din nou. În timpul conflictului, două maşini au plecat de la faţa locului. Jandarmii au notat numerele de înmatriculare ale celor două maşini şi le-au comunicat organelor competente, a precizat Florin Hulea.

La Aeroportul Otopeni au rămas două echipaje ale Jandarmeriei, pentru a supraveghea zona şi a evita apariţia unui nou conflict, a adăugat Hulea.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, Simion Petruş, a spus, pentru Mediafax, că ISU a fost sesizat că în zona Aeroportului Otopeni este o persoană care are o lovitură la braţ, fiind solicitată intervenţia în jurul orei 22.10. Persoana rănită, în vârstă de 43 de ani, a primit îngrijiri la faţa locului, refuzând să fie dusă la spital, a precizat Petruş.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...
Ultima oră
Pe aceeași temă