0.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialAmintiri din puşcărie. Ce spun cei mai “titraţi” dintre cei care au...

Amintiri din puşcărie. Ce spun cei mai “titraţi” dintre cei care au fost încarceraţi

Au fost persoane importante, respectate şi cu cariere solide, dar perioada lor de glorie a apus atunci când au ajuns la puşcărie, alături de criminali şi hoţi de cea mai joasă speţă. Amintirile de după gratii le vor păstra toată viaţa, iar ce au văzut acolo nu vor uita prea uşor.

Ioana Maria Vlas: carte despre experienţele din puşcărie

„Mama FNI”, Ioana Maria Vlas, a ajuns după gratii în urma scandalului declanşat după ce mii de oameni au fost înşelaţi şi au pierdut sume importante. A fost condamnată la 10 ani de închisoare şi eliberată cu trei ani mai devreme. Nu a fost foarte afectată de condiţiile grele din puşcărie, ci mai mult de poveştile de viaţă ale colegelor de suferinţă. 

„În închisoare e foarte greu, dar nu pentru că eşti închis, ţi se amputează libertăţile, ci pentru că ai un alt statut decât oamenii obişnuiţi. Nu pot spune că am avut condiţii inumane, înjositoare la Târgşor, deşi mulţi fac un şoc când trec de la un stil de viaţă comod şi civilizat la cel din puşcărie. Problema e contactul traumatizant cu persoane mai traumatizate şi mai greu încercate de viaţă decât tine”, ne-a povestit Maria Vlas.

Ea spune că nu a avut probleme cu colegele de celulă şi că a fost un duhovnic al multor femei de acolo. „Să stai tot timpul în apropierea unor persoane care suferă, te goleşte de energie pozitivă şi te face să te apuce plânsul”, mărturiseşte Vlas. Ea spune că a fost cel mai tare impresionată de poveştile ucigaşelor, mai ales de cazul unei femei de 20 de ani care şi-a omorât copilul în vârstă de doi ani pentru că aşa i-ar fi cerut amantul.

O altă femeie i-a mărturisit că a auzit voci şi apoi a omorât trei copii pe care i-a aruncat în fântână pentru că se plictisise de ei. „Reprezentările lor despre viaţă sunt false, nu au valori bine înrădăcinate şi nu au realizat gravitatea faptelor”, este de părere „mama FNI”.

Ea a mai stat de vorbă în puşcărie cu femei care i-au ucis, într-un acces de furie, pe bărbaţii care le abuzau. Toate aceste amintiri şi poveşti traumatizante vor fi cuprinse într-o carte pe care Vlas a început să o scrie, după ce s-a retras la ţară. Speră să o termine anul acesta dacă nu va avea probleme prea mari cu vederea.  

Mircia Gutău: „Nu se moare aşa de uşor”

Fostul primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie şi eliberat condiţionat. El susţine că este nevinovat şi chiar a făcut o plângere la CEDO de unde aşteaptă un răspuns peste câteva luni.

Despre închisoare spune că nu a fost o experienţă prea traumatizantă şi e de părere că nu se moare aşa de uşor. „Privarea de libertate e cea mai mare greutate mai ales când eşti nevinovat. Eu provin dintr-o familie cu 10 copii, la internat am stat câte 30 în cameră, iar la puşcărie am fost 15. Trebuie să te obişnuişti. Am stat cu criminali, cu violatori…Statul nu poate asigura condiţii conforme cu legislaţia europeană. Un criminal e cazat cu unul care nu a plătit alocaţia la copil”, povesteşte Gutău.

El spune că a fost şocat de faptul că oriunde păşea era însoţit de un gardian. I s-a mai părut ciudat modul în care erau hrăniţi deţinuţii care erau nevoiţi să întindă mâna şi să aştepte să le pună cineva de mâncare în castron. Condiţiile de igienă erau precare, apa caldă era o dată pe săptămână, timp de jumătate de oră, şi toţi erau nevoiţi să facă baie atunci.

Împreună cu colegii de celulă a încercat să păstreze curăţenia şi chiar au stabilit ca fiecare dintre ei să se ocupe de această treabă zilnic. Acces la televizor aveau numai câte două ore pe zi , iar după ce depăşeau programul li se întrerupea curentul. Pentru a trece timpul mai uşor, Gutău a lucrat la bucătărie, la magazie, a asigurat paza de perimetru a penitenciarului  şi a făcut cursuri cu deţinuţii. Puţini dintre aceştia erau de acord să lucreze şi unii luau multe pastile de diazepam pentru a dormi cât mai mult, unii chiar 16 ore pe zi.

Cristian Anghel: activitate la clubul şi ziarul închisorii

Fostul primar din Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că a făcut o afacere păguboasă pentru municipalitate cu un imobil supraevaluat, în urma căreia i s-a imputat un prejudiciu de 400.000 de euro. Despre condiţiile din închisoare spune că au fost ceva mai bune decât cele din arest.

„În penitenciar am avut paturi mai bune, televizor, lumină naturală şi instalaţii sanitare la capătul culoarului. Exista şi o cameră cu frigider unde puteam lăsa mâncarea”, spune Anghel. El a avut regim de detenţie deschis şi a sărbătorit împlinirea a 60 de ani în puşcărie, zi în care a primit un pachet de acasă cu bunătăţi. Cu colegii de celulă s-a înţeles bine şi toată lumea l-a tratat cu respect, inclusiv gardienii. „Erau şi oameni cu care aveai ce discuta acolo. Am lucrat la club, la editarea ziarului, la biserică şi zilele lucrate mi s-au scăzut din pedeapsă”, ne-a povestit Anghel.

Alte cazuri celebre

Presa a relatat, de-a lungul vremii, mai multe întâmplări savuroase cu deţinuţi celebri ajunşi la puşcărie şi experienţele lor pe acolo. De exemplu, senatorul Cătălin Voicu a fost surprins de reporterii unei publicaţii sportive în timp ce se ruga de gardian să-i pună în farfurie mai multă costiţă. „Cu un fes negru tras pe cap şi cu o voce mieroasă, i-a cerut celui care împărţea fasole ceva mai multa costiţă: Te rog frumos, pune-mi şi mie mai multă costiţă afumată în castron. Mi-e foame!”, relatează reporterii.

Becali este un alt personaj celebru, iar despre şederea lui la puşcărie s-a scris foarte mult. El a declarat, la ieşirea din arest, că Dumnezeu i-a dat o palmă pentru a putea să primească o împărtăşanie mai curată. „Când am ajuns aici am spus un singur lucru: eu pot fi umilit, dar demnitatea omului depinde numai de comportamentul lui în anumite situaţii şi întrebaţi-i pe şefii acestui arest cum m-am comportat. Chiar în ghearele morţii de voi fi, dacă Domnul e cu mine, de cine mă voi teme?”, le-a spus Becali jurnaliştilor care l-au întâmpinat la ieşirea din arest. El a declarat că a avut momente în care îşi pierduse speranţa că va mai fi eliberat.

Dumitru Dragomir a fost închis imediat după Revoluţie, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti. El a povestit că se aştepta în fiecare noapte să fie împuşcat şi la un moment dat era să moară din cauza unui blocaj renal.  A scăpat cu ajutorul unui medic care i-a dat multe pastile. În celula sa era foarte frig pentru că unul dintre geamuri era spart şi bătea vântul.  

Miron Cozma a rămas celebru pentru poeziile pe care le-a scris în puşcărie pentru iubita sa care între timp i-a devenit soţie, Marilena Niţu.

Dinu Patriciu, cel mai bogat om din România, nu a rămas cu amintiri la fel de frumoase din puşcărie. El a povestit cum şi-a petrecut timpul cu un coleg de cameră hacker care i-a oferit o sticlă de lapte după care i-a explicat că aceasta era o armă împotriva şobolanilor.

Cele mai citite

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Expert Forum: Îngrijorări majore privind transparența, în lipsa finanțării campaniilor electorale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) nu a publicat actualizările săptămânale, privind veniturile și cheltuielile candidaților Organizația Expert Forum (EFOR) a atras atenția asupra lipsei de transparență,...
Ultima oră
Pe aceeași temă