16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăUn fost ministru PSD de Finanțe critică legea salarizării propusă de Lia...

Un fost ministru PSD de Finanțe critică legea salarizării propusă de Lia Olguța Vasilescu

Creșterea salariilor la stat, inclusă în proiectul Legii salarizării, va duce la mărirea salariilor și în mediul privat, ceea ce va alimenta creșterea inflației, avertizează Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe în guvernul PSD condus de Victor Ponta.

"Un studiu realizat de Banca Central Europeană demonstrează ca o mărire de 1% la salariile de la stat duce la creștere de 0,1% a salariilor din mediul privat. Deci, ca urmare a creșterii salariilor la stat, ne putem aștepta ca și  angajatorii privați să crească salariile", susține Ioana Petrescu într-o postare pe blogul personal.

Iar efectul imediat, anticipat de Ioana Petrescu, este următorul: "O astfel de creștere semnificativă a salariilor atât în sistemul public, cât și cel privat, poate duce la inflație. Asta înseamnă, că salariul real (ajustat cu inflația) să fie mult mai mic decât cifrele anunțate de Liviu Dragnea, adică, mai pe românește, salariul crește, dar cresc și prețurile, deci puterea de cumpărare a românului nu va crește atât de mult pe cât lasă impresia cifrele prezentate de președintele PSD".

Pe termen lung, în aceste condiții, apare pericolul creșterii deficitului la bugetul de stat peste nivelul de 3 la sută din PIB, pe care România s-a angajat că nu-l va depăși.

"Deja bugetul pe acest an este realizat pe un deficit de 2,98% din PIB, foarte aproape de deficitul maxim de 3%, pe care nu avem voie sa îl depășim, conform Tratatului de la Maastricht. Bugetul pentru anul 2017 este fundamentat pe venituri bugetare de 254 mld lei, cu 23 mld mari mult decât încasările din anul 2016. În primele trei luni ale acestui an, s-au încasat doar 50 mld lei, adică 1,3% mai mult decât anul trecut, în condițiile in care Guvernul s-a angajat în buget că va incasa cu 15% mai mult la bugetul de stat si cu 14% mai mult la bugetul general consolidat decât anul trecut. Deci, dacă se menține același ritm de încasări și în următoarele trei trimestre, se va colecta sub nivelul prognozat în bugetul pe anul 2017. În condițiile în care cheltuielile cu salariile vor crește și încasările la buget nu vor ține  pasul cu estimările mult prea optimiste de venituri, riscăm un deficit mai mare decât 3%, și, implicit,  posibile sancțiuni ale Comisiei Europene", susține Ioana Petrescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă