20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialZiua Naţională a politicienilor la Alba Iulia

Ziua Naţională a politicienilor la Alba Iulia

Regele Mihai şi preşedintele Traian Băsescu au refuzat invitaţia de a participa la manifestările Zilei Naţionale la Alba Iulia, însă sărbătoarea Marii Uniri nu a trecut nebifată de către politicieni, ba dimpotrivă. Încă de la depunerea coroanelor de flori la statuile lui Iuliu Maniu, I.I.C. Brătianu sau Mihai Viteazul, preşedintele PSD, Victor Ponta, candidatul USL la preşedinţia României, Crin Antonescu, proaspătul politician Dan Diaconescu, fostul premier, Adrian Năstase, dar şi actualul premier, Emil Boc, împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului au ţinut să se facă, mai mult sau mai puţin, vizibili. Acest lucru nu i-a încântat mai deloc pe albaiulienii prezenţi la manifestări, care au început să huiduie la vederea acestora, la fel cum au făcut şi la parada militară, în special atunci când Emil Boc a dat onorul.

Mâncarea, terminată repede

Un mic incident a avut loc la Sala Unirii în momentul primirii solilor, când liderii PSD, în frunte cu Victor Ponta, au părăsit în grup sala atunci când primarul PDL-ist al oraşului ardelean, Mircea Hava, a dat de înţeles că anumiţi politicieni nu au venit la Alba Iulia să sărbătorească Ziua Naţională, “ci să facă băi de mulţime”. Manifestările au continuat mai apoi cu un Te Deum la Catedrala Încoronării, la care a participat doar Emil Boc, cu parada militară, cu peste 5.000 de porţii de cârnaţi şi friptură terminate în doar câteva minute şi cu spectacole de muzică şi focuri de artificii. “Alba Iulia este simbolul unităţii românilor, este simbolul continuităţii României, este simbolul forţei ţării noastre. Poate mai mult ca niciodată avem nevoie de unitate şi de solidaritate, iar această solidaritate, în primul rând, se regăseşte la Alba Iulia. Iubesc România pentru oamenii săi, pentru căldura, pentru sufletul, pentru inima şi ospitalitatea de care au dat dovadă întotdeauna”, a declarat Emil Boc, între două porţii de huiduieli din partea ardelenilor săi.

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Frank-Walter Steimeier: Legea fundamentală a Germaniei a fost ‘un mare dar’ după tirania regimului nazist

Legea fundamentală a Germaniei a fost 'un mare dar' după tirania regimului nazist, a declarat joi preşedintele Frank-Walter Steimeier, cu prilejul unei ceremonii la...

Frank-Walter Steimeier: Legea fundamentală a Germaniei a fost ‘un mare dar’ după tirania regimului nazist

Legea fundamentală a Germaniei a fost 'un mare dar' după tirania regimului nazist, a declarat joi preşedintele Frank-Walter Steimeier, cu prilejul unei ceremonii la...

Zelenski face reproșuri partenerilor internaționali după atacul rusesc asupra Harkovului care a ucis șase persoane

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat joi un dublu atac rusesc cu 15 rachete asupra localităţii Liubotin şi a oraşului Harkov, în urma căruia,...
Ultima oră
Pe aceeași temă