Polițiștii timișoreni care au parcat mașinile de serviciu pe trotuar fără să lase loc pietonilor au fost amendați cu câte 290 de lei, însă, sancționat a fost și timișoreanul care a istribuit fotografia care îi incrimina pe agenți. Acesta a primit o amendă de 900 de lei pentru jignirea polițiștilor, potrivit Mediafax.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Poliţia Locală Timişoara, cei doi angajaţi ai instituţiei care şi-au lăsat maşinile, săptămâna trecută, în faţa instituţiei, pe trotuar, încurcând circulaţia pietonilor, au fost amendaţi cu câte 290 de lei şi cu câte două puncte penalizare la permis.
”Cei doi poliţişti locali care s-au aflat la volanul autovehiculor oprite pe platforma din faţa instituţiei la data de 12.04.2017, încurcând circulaţia pietonilor, fapt semnalat de altfel de o persoană care a făcut o fotografie ce a circulat pe reţeaua de socializare şi în mass-media, au fost sancţionaţi cu câte 290 lei fiecare şi câte 2 puncte penalizare la permis, fapta fiind prevăzută de art. 142 lit. N, unde este stipulat că se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin un metru pentru circulaţia pietonilor. De asemenea, Poliţia Locală a luat toate măsurile ca pe viitor astfel de situaţii să nu se mai întâmple, fiind montate camere de luat vederi şi urmând a se trasa zona destinată pietonilor, nefiind vorba despre un trotuar strict delimitat”, arată Poliţia Locală Timişoara.
În urmă cu două zile, un timişorean care a distribuit pe Facebook o imagine cu două maşini ale Poliţiei Locale parcate pe trotuar, astfel încât pietonii nu mai puteau trece, a fost amendat cu 900 de lei, pentru “adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare la adresa poliţiştilor locali”.
Poliţia Locală Timişoara explica, într-un comunicat de presă, că revoluţionarul Corneliu N. Vaida a a jignit angajaţii instituţiei în mai multe postări făcute pe Facebook şi că, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, “reţeaua de socializare Facebook a fost declarată spaţiu public, motiv pentru care orice postare jignitoare poate fi sancţionată cu amendă în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 republicată”.
Vaida a distribuit pe reţeaua de socializare Facebook o imagine în care apar două maşini ale instituţiei. Acestea erau parcate în faţa sediului Poliţiei Locale Timişoara, pe trotuar, iar între maşini apare şi un cărucior de copii, cel care a realizat fotografia dorind să demonstreze că nu se poate trece printre ele. “Miliţiene Cojan (n.r. şeful Poliţiei Locale Timişoara), tu şi adunătura ta de nesimţiţi, ce-ar fi să vă auto-amendaţi?”, a scris Corneliu N. Vaida în dreptul fotografiei distribuite pe Facebook în data de 13 aprilie.