11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportEmil Boc vrea să umple golul lăsat de plecarea Nokia

Emil Boc vrea să umple golul lăsat de plecarea Nokia

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, presei din Cluj, că se simte “obligat” atât în calitate de prim-ministru, dar şi ca clujean să umple golul lăsat de Nokia prin închiderea fabricii de la Jucu şi a asigurat că într-un interval de trei luni vor fi prezentate date concrete privind noii investitor.

El a arătat că există negocieri cu diferiţi investitori dispuşi să investească în România şi să creeze câteva mii de locuri de muncă, informează Mediafax.

“Şi ca prim-ministru, şi ca clujean mă simt obligat să umplu acest gol lăsat de Nokia. Trebuie să înţelegem că plecarea companiei are la bază considerente legate de criza economică globală”, a spus Boc, citat de presa locală.

Grupul finlandez Nokia a anunţat, joi, că va închide fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă, deoarece unităţile de producţie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez.

Procedurile de închidere a fabricii vor fi derulate până la sfârşitul anului.

Premierul Emil Boc le-a spus, miercuri, miniştrilor că există un risc major de delocalizare a unor investiţii multinaţionale din România, deoarece criza economică accentuează competiţia globală, şi că Guvernul trebuie să fie pregătit ca, într-o asemenea eventualitate, să atragă alte investiţii străine în ţară.

Joi seara, după o şedinţă specială a Guvernului, consilierul economic al premierului, Andreea Paul-Vass, a declarat că Executivul este în fază avansată de negocieri cu zece companii pentru a atrage investiţii complementare în judeţul Cluj şi a compensa astfel pierderile generate de închiderea fabricii Nokia de Jucu.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă