15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialBătaie pe bilete la "U" Cluj-Kuban

Bătaie pe bilete la “U” Cluj-Kuban

Din cele 26.000 de bilete scoase la vânzare pentru meciul de inaugurare a stadionul Cluj Arena, în prima zi şi jumătate de la comercializare, au fost vândute aproximativ 5.000 dintre ele. Lunga aşteptare a construirii arenei, revenirea Universităţii la Cluj şi preţurile deloc piperate pentru partida contra celor de la Kuban Krasnodar au fost motivele care i-au făcut pe fanii “studenţilor” să se înghesuie la casele de bilete.

Vor juca cu casa închisă

“Se întâmplă exact ce ne aşteptam. Cu siguranţă vom juca cu casa închisă, mai ales pentru că, practic, Universitatea va evolua pentru prima oară acasă după trei ani”, a declarat directorul executiv al clujenilor, Cosmin Irimieş. Meciul dintre Universitatea Cluj şi Kuban Krasnodar va avea loc marţi, 11 octombrie, de la ora 19:00 şi reprezintă prima partidă pe Cluj Arena, stadionul de 35 de milioane de euro al Clujului.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...
Ultima oră
Pe aceeași temă