33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialMeteorologii anunţă o iarnă timpurie în Europa

Meteorologii anunţă o iarnă timpurie în Europa

Dacă austriecii au fost luaţi prin surprindere de prima zăpadă, britanicii vor avea parte de primii fulgi de nea în octombrie, anunţă meteorologii, conform dailymail.co.uk.

“Mă aştept să văd primele semne ale iernii chiar în octombrie sau noiembrie, în majoritatea regiunilor din Marea Britanie”, a declarat James Madden de la Exacta Weather. Aceasta a adaugat că Scoţia şi Irlanda vor avea şi ele de înfruntat o vreme destul de dificilă cu temperaturi foarte scăzute.

Meteorologul Paul Michaelwaite a declarat pentru Daily Express că iarna va pune stăpânire pe Regatul Unit mai devreme de luna noiembrie. “În ultimii 4 ani a nins de fiecare dată în noiembrie iar la ce temperaturi se anunţă, şansa este foarte mare ca şi anul acesta să avem o iarnă timpurie.”, a spus Paul.

Iarna trecută în unele regiuni din Marea Britanie s-au înregistrat temperaturi de minus 19 grade  iar stratul de zăpadă a atins chiar  şi 80 de centimetri.

Vestul Europei luat cu asalt de temperaturile scăzute

Meteorologii de la WSI, care se ocupă cu monitorizareă internaţională a vremii, au anunţat că temperaturile din octombrie, noiembrie şi decembrie vor fi cu cel puţin 2 grade sub medie.

“Ne aşteptăm la cele mai scăzute temperaturi din ultima perioadă, pentru vestul Europei.”, a declarat Dr. Todd Crawford, meteorolog sef la WSI.

În Austria a venit iarna!

În estul ţării a nins abundent. În munţi stratul de zăpadă a atins şi 30 de centimetri, iar temperaturile au scăzut şi cu 15 grade. De vină pentru frigul şi prima ninsoare din Austria este frontul atmosferic “George”.

În România va ninge la sfârşitul lunii octombrie!

În luna octombrie, vremea în ţara noastră va fi mai rece, marcată de căderi de brumă, iar dimineţile ţi serile vor fi ceţoase.
Regimul termic prognozat, coroborat cu regimul pluviometric ar putea indica o iarnă destul de timpurie. Aşadar, mai ales în zonele montane zăpezile se vor arăta către sfârşitul lunii octombrie.

Cele mai citite

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...
Ultima oră
Pe aceeași temă