15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialParlamentul European a votat pentru suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei. Regimul...

Parlamentul European a votat pentru suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei. Regimul de la Budapesta este acuzat de încălcarea legislaţiei UE

Parlamentul European a adoptat o rezoluție pentru declanşarea Articolului 7 în cazul Ungariei, care prevede suspendarea drepturilor de vot în instituţiile comunitare, în condiţiile în care regimul de la Budapesta este acuzat de încălcarea legislaţiei europene, notează MTI, potrivit Mediafax.

Potrivit documentului, situaţia actuală din Ungaria "reprezintă un risc evident privind încălcarea valorilor europene, care justifică lansarea procedurii pentru Articolul 7". Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) va elabora un raport privind situaţia din Ungaria.

Rezoluţia, adoptată cu 393 de voturi pentru, 221 împotrivă şi 64 de abţineri, arată că evoluţiile observate în Ungaria în ultimii ani reprezintă o "ameninţare sistemică la adresa statului de drept, democraţiei şi drepturilor fundamentale".

Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene nu a mai fost invocat niciodată şi prevede suspendarea drepturilor de vot ale unui stat membru în Consiliul European.

Parlamentul European solicită guvernului ungar să suspende modificările aduse Legii învăţământului superior şi cere Comisiei Europene să "monitorizeze cu stricteţe" utilizarea fondurilor UE de către guvernul de la Budapesta. De asemenea, lista presupuselor infracţiuni comise de guvernul Ungariei în ultimii ani include atacuri împotriva "organizaţiilor societăţii civile şi apărătorilor drepturilor omului, drepturilor solicitanţilor de azil, libertăţii de asociere, libertăţii de exprimare, pluralismului mass-media".

Cele mai citite

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...
Ultima oră
Pe aceeași temă