Beijing-ul este împărţit în două oraşe. Unul al oamenilor puternici şi cu bani. Oameni cărora nu le pasă cine sunt vecinii lor, nu au încredere în nimeni. Celălalt oraş este unul al oamenilor disperaţi. Oameni care nu visează să îşi cumpere vreodată o casă. Ei provin din sate sărace unde nu există curent electric sau hârtie igienică. Beijing-ul este un coşmar, aşa descrie Ai Weiwei, un militant pentru drepturile omului, capitala Chinei.
Weiwei, de profesie artist, mărturiseşte într-un articol de opinie din Newsweek că nu are niciun loc favorit în Beijing. „Îmi pare rău să spun că nu am niciun loc preferat în Beijing. Nu am intenţia de a vizita nimic în oraş. Locurile sunt atât de simple. Nu vrei să te uiţi la un trecător pentru că ştii exact ce e în mintea lui. Niciun fel de curiozitate. Şi nimeni nu se va contrazice cu tine”, spune Ai Weiwei.
În fiecare an, milioane de oameni vin la Beijing pentru a construi poduri, drumuri şi case. Ei sunt sclavii de la Beijing. Aceşti oameni trăiesc înghesuiţi în structuri ilegale, pe care autorităţile le distrug pe măsură ce oraşul se extinde. Şcolilele pentru imigranţi sunt închise, iar medicii din spitale refuză să trateze muncitorii sărăci. „În Beijing, vei vedea spitale în care pacienţii sunt pansaţi şi trataţi, iar când medicii află că nu au bani ca să plătească, le scot pansamentele. Este un oraş al violenţei”, scrie Weiwei.
Din păcate, aceşti „sclavi” nu pot avea încredere nici măcar în sistemul judiciar, aşa că nu pot apela la nimeni pentru ajutor. „Cel mai rău lucru este că în Beijing nu poţi avea încredere în sistemul judiciar. Fără încredere, nu te poţi identifica cu nimic, nu te vezi ca parte a oraşului”, susţine Weiwei.
În ceea ce priveşte lucrurile bune din capitala Chinei, artistul nu reuşeşte să identifice decât două: „Familiile încă dau naştere la copii şi există câteva parcuri frumoase”.
Stadionul Naţional din Beijing, denumit „Cuib de păsări”, nu este un simbol pentru locuitorii din Beijing. După Jocurile Olimpice, oamenii de rând nu vorbesc despre stadion pentru că Jocurile Olimpice nu le-au adus bucurie chinezilor.
Arhitecţii care desenează oraşul Beijing ar trebui să creeze locuri în oraş în care oamenii diferiţi să poată coexista, crede artistul.
Artistul mărturiseşte că raţiunea îi spune să plece din China. „Ori pleci, ori urmăreşte cu răbdare cum oamenii mor. Chiar nu ştiu ce o să fac”, mărturiseşte Weiwei.
Ai Weiwei a fost de mai multe ori arestat în China deoarece a criticat sistemul totalitar din ţară. După experinţa din închisoare, el susţine că în China există numeroase locuri sinistre unde autorităţile strâng persoane fără identitate.
„Fără nume, doar un număr. Nu le pasă unde vei merge, ce crimă ai comis. Există sute de locuri ca acesta. Doar familia ta se zbate să anunţe că ai dispărut, dar nu primeşte niciun răspuns: nici de la comunităţile sau autorităţile locale şi nici măcar de la niveluri înalte ca poliţia, Curtea de Justiţie sau preşedintele naţiunii. Soţia mea a scris astfel de petiţii zilnic, a dat telefon în fiecare zi la poliţie. Unde este soţul meu? Nu există niciun document, nicio informaţie”, povesteşte Weiwei.
Artistul mărturiseşte că s-a simţit lipsit de protecţie şi complet izolat de lume. „Înnebuneşti acolo. Este greu pentru toată lumea, chiar şi pentru oamenii care au o credinţă puternică”, spune Weiwei.
