30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCe a cerut Mazăre în schimbul predării Cazinoului din Constanţa

Ce a cerut Mazăre în schimbul predării Cazinoului din Constanţa

Disputa dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Primăria Constanţei pentru Cazinou a luat sfârşit. Clădirea-emblemă a Constanţei, aflată acum în paragină, a fost predată ministerului condus de Elena Udrea, pentru a fi renovată.

Consilierii locali din Constanţa au votat ieri în unanimitate, la propunerea primarului Radu Mazăre, transferarea Cazinoului din localitate din administrarea municipalităţii în cea a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Transferul s-a făcut însă cu anumite condiţii. „În trei luni de zile emiteţi o hotărâre de guvern ca să-l preluaţi (dacă nu emiteţi, înseamnă că sunteţi neserioşi), iar într-un an de zile de când l-aţi preluat începeţi reparaţiile. Dacă nu începeţi reparaţiile, atunci revine şi o să facem ce ştim noi, adică o să-l vindem ca să-l repare investitorii”, le-a transmis ieri Mazăre reprezentanţilor Guvernului.

Primarul a mai spus că nu a primit nici o adresă oficială de la minister pentru preluarea imobilului, ci numai o adresă prin care se arată că acesta este dispus să se implice financiar. „Am considerat ca fiind suficiente declaraţiile doamnei ministru. Şi pentru că dacă tot s-a făcut atâta tevatură şi am auzit fel şi fel de vorbe … cum că eu nu aş vrea să dau Cazinoul ministerului pentru a-l repara,  am venit în întâmpinarea MDRT şi am votat respectiva hotărâre de Consiliu Local”, a spus edilul.

După preluarea şi reabilitarea Cazinoului, acesta va fi predat înapoi municipalităţii, care vrea să îl concesioneze unei firme specializate, care să îl exploateze cu destinaţia de cazinou. În cazul în care ministerul nu va respecta condiţiile puse de Mazăre, acesta spune că va vinde clădirea persoanelor interesate.

Cazinoul Constanţa a fost construit pe locul unei clădiri vechi din lemn, distrusă de furtună în 1891. Inaugurarea a avut loc în 1910. Clădirea în stil art-nouveau a stârnit controverse la acea dată, dar în timp a fost considerată o emblemă a oraşului. În timpul celui de-al doilea război mondial, Cazinoul a fost transformat în spital. Comuniştii l-au transformat în restaurant. În anii ’80 a fost restaurat, iar în 2000 a trecut în administrarea Primăriei Constanţa, după un proces care a durat câţiva ani, el aparţinând până atunci societăţii Litoral SA. În 2007, Primăria Constanţa a încheiat un contract cu firma Queen Investments SRL, pentru concesionarea Cazinoului pe o perioadă de 49 de ani. Contractul a fost reziliat în 2011. Cazinoul a fost inventariat, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 109/2005, cu valoarea de 11.305.969 de lei, fiind inclus pe lista monumentelor istorice.   

Cele mai citite

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă