18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSibiul, citadela folclorului internaţional

Sibiul, citadela folclorului internaţional

Timp de trei zile (5-7 august), Ambient a susţinut bogăţia şi diversitatea culturii tradiţionale, în plan internaţional, prin intermediul unei manifestări care a transformat Sibiul în citadela folclorului internaţional: Festivalul Internaţional de Folclor „Cântecele Munţilor”. Astfel, partener al festivalului, Ambient confirmă încă o dată grija pentru tradiţiile Sibiului şi dorinţa de a susţine valorile comunităţii.

,,Comunitatea sibiană reprezintă pentru noi cadrul perfect în care putem susţine, promova şi aplauda iniţiative şi manifestări capabile să vorbească despre preţuirea necondiţionată a valorilor comune. Iar acest festival aduce mai aproape oamenii apelând la tradiţie – o valoare care, în cazul Ambient, este premisa fundamentală pentru o buna dezvoltare,” a declarat Ioan Ciolan, Director General Ambient.

Cele mai citite

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă