18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe ce acceptă românii contracte păguboase cu băncile

De ce acceptă românii contracte păguboase cu băncile

Aproape 60% din persoanele care se împrumută de la bănci nu compară mai multe oferte înainte de a semna contractul.

Potrivit unui studiu privind nivelul de educaţie financiarã al românilor, realizat de compania GFK România, la comanda Asociaţiei Române a Băncilor (ARB),  57% din persoanele care au luat credite nu au efectuat nici o comparaţie înainte de a semna contractul. Doar 8% din respondenţi au comparat cu încă o ofertă, restul evaluând mai multe oferte.

Mai mult, studiul relevă că 41% din cei care au apelat la un produs financiar nu au citit în întregime contractele încheiate.

Recomandări ARB

Reprezentanţii ARB spun însă că citirea cu atenţie a contractului înainte de  a semna ne poate feri de anumite riscuri care ar putea decurge din prevederile documentului.

„Este recomandabil ca utilizatorii de produse şi servicii bancare – clienţii băncilor – să citească în întregime contractul înainte de semnare şi să solicite lămuriri suplimentare, acolo unde se impun, în scopul clarificării termenilor, a impactului sau riscurilor pe care le presupune asumarea prevederilor înscrise în contracte”, a declarat  preşedintele Consiliului Director al ARB, Radu Graţian Gheţea.

Chiar şi în situaţia contractării de credite, studiul arată că aproape jumătate din utilizatori nu au comparat nici măcar două oferte. Cu toate acestea, persoanele care au achiziţionat credite sunt mult mai înclinate decât restul să compare mai multe oferte.

Referitor la produsele bancare, din acelaşi studiu reiese că cele mai utilizate şi/sau dorite de populaţie sunt cardurile de debit, creditele, conturile curente şi formele de economisire.

Educaţia financiar-bancară

La nivelul întregii populaţii, produsele bancare sunt destul de puţin cunoscute. Cele mai cunoscute sunt cardul de debit şi creditul bancar, dar chiar şi cu acestea sunt familiari doar aproximativ 4 din 10 români.

În schimb, doar 52% din utilizatorii de carduri de debit şi 71% din utilizatorii de carduri de credit folosesc aceste produse pentru plăţi la comercianţi. Acest comportament este puternic influenţat de mărimea localităţii de reşedinţă.

Cu cât localitatea este mai mare, cu atât sunt mai mulţi cei care plătesc la comercianţi cu cardul, de la 4 din 10 posesori de carduri de debit din mediul rural până la 8 din 10 din Bucureşti.

Numărul comercianţilor care acceptă plăţi cu cardul creşte în localităţile cu un grad de urbanizare mai ridicat.

Jumătate din persoanele ches-tio-nate în cadrul studiului apreciază că şcoala ar trebui să se ocupe de educaţia financiară a populaţiei, această instituţie fiind urmată de mass-media şi bănci în topul percepţiilor populaţiei privind responsabilitatea instituţiilor cu privire la educarea financiar-bancară. 

Cele mai citite

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă