15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialAcordul pentru Grecia este un pas, dar drumul spre integrare al UE...

Acordul pentru Grecia este un pas, dar drumul spre integrare al UE este lung – preşedintele elen

Acordul din zona euro pentru un nou plan de sprijin pentru Grecia este un pas spre integrarea europeană, dar drumul rămâne lung pentru Uniunea Europeană, a declarat, duminică, preşedintele elen Carolos Papoulias, transmite AFP, citat de Mediafax.

“După o întârziere prelungită, un pas a fost făcut către integrarea europeană, dar drumul este lung”, a declarat Papoulias, cu ocazia aniversării a 37 ani de la restaurarea democraţiei în Grecia după căderea dictaturii coloneilor, pe 24 iulie 1974.

După un prim program de susţinere a Greciei, de 110 miliarde de euro, convenit anul trecut, liderii zonei euro au decis joi, la Bruxelles, să îi acorde un nou sprijin în valoare totală de 159 miliarde de euro, care va include şi contribuţia investitorilor privaţi, pentru ca criza datoriilor din această ţară să nu se extindă în alte state europene.

Papoulias a reiterat că ţara se află într-un moment crucial şi a cerut autorităţilor să combată evaziunea fiscală, problemă endemică în Grecia, pentru a instaura reguli de democraţie economică.

“Trebuie să punem în practică reglementările referitoare la spălarea banilor şi să ridicăm secretul bancar atunci când veniturile declarate şi averile contribuabililor sunt disproporţionate”, a spus preşedintele.

El a estimat că criza economică a devenit o criză politică, iar unii au intenţia să o transforme şi într-o criză a democraţiei.

Cele mai citite

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Trei scenarii pentru Europa

Alegerile europarlamentare din iunie 2024 sunt cruciale pentru viitorul Europei. Există cel puțin trei blocuri de partide care se bat pentru câștigarea puterii în...

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...
Ultima oră
Pe aceeași temă