13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSorin Oprescu a plătit ilegal 130.000 euro pentru omorârea ţânţarilor

Sorin Oprescu a plătit ilegal 130.000 euro pentru omorârea ţânţarilor

Curtea de Conturi a constatat că Primăria Capitalei, condusă de Sorin Oprescu, a plătit în mod ilegal 510.205 lei (aproape 130.000 euro) reprezentând servicii de dezinsecţie împotriva ţânţarilor. În raportul Curţii de Conturi se arată că suma a fost “decontată în plus faţă de volumul acestei operaţiuni prevăzut prin contract şi serviciile decontate pe suprafeţe care nu există în realitate (în parcuri şi cimitire)”, conform NewsIn.

România liberă a semnalat în repetate rânduri ilegalitatea contractului dintre Primăria Capitalei şi firma care se ocupă de dezinsecţie în Bucureşti.

Inspectorii Curţii de Conturi au mai descoperit că Primăria Capitalei a plătit nejustificat 7 milioane lei (1,75 milioane euro) pentru un teren. Suma a fost în plus faţă de valoarea stabilită prin propriile norme pentru cumpărarea unui teren afectat de lucrările executate la obiectivul de investiţii ,,Pasajul Mărăşeşti“.

O altă neregulă constatată de Curtea de Conturi este efectuarea unei plăţi fără angajament legal, respectiv 1.000.000 de lei (250.000 euro) către Asociaţia Nevăzătorilor din România, fără a avea la baza documente justificative care să aprobe această cheltuială din fonduri publice.

Cele mai citite

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...
Ultima oră
Pe aceeași temă