16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialVinieta ecologică a fost abrogată prin votul Consiliului General al Municipiului Bucureşti

Vinieta ecologică a fost abrogată prin votul Consiliului General al Municipiului Bucureşti

”Am iniţiat acel proiect pentru a veni în sprijinul şi completarea măsurilor luate de Primăria Capitalei pentru a îmbunătăţi calitatea aerului. În timpul dezbaterii publice privind introducerea vinietei ecologice, cei mai mulţi dintre bucureşteni nu s-au opus măsurilor. Cu toate acestea, după intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv data de 01 ianuarie, au apărut foarte mulţi contestatari ai proiectului, iar unii dintre aceştia au depus plângeri prealabile, solicitând în instanţa anularea hotărârii pentru introducerea măsurii antipoluare. Prin urmare, am realizat – la acel moment – o consultare publică, iar 85% dintre respondenţi au susţinut anularea restricţiilor de circulaţie şi a vinietei. De asemenea, au fost înregistrate şi 441 de plângeri prealabile formulate de cetăţeni sau organizaţii, care cer în instanţa anularea hotărârii privind introducerea vinietei. Întrucât nu cred în reuşită unui act normativ care nu are susţinerea celor care ar trebui să îl respecte, propun retragerea lui. Nu abandonăm proiectul Oxigen în sine, continuăm cu o mulţime de alte măsuri – unele sunt deja începute, altele în plan – altele au avut etape pilot şi dorim extinderea lor, pentru că au înregistrat succes, aşadar lucrăm la acest capitol în continuare –  pe mai multe planuri. Este doar o bătălie pe care va trebui, poate, să o regândim, războiul cu poluarea continuă”, a declarat Gabriela Firea, citată într-un comunicat de presă trimis, marţi, de Primăria Bucureşti.

Potrivit documentului, în ceea ce priveşte vinietele achizitonate până în prezent, contravaloarea acestora va fi returnată.

Primăria Capitalei anunţă că va derula în continuare proiecte pentru achiziţia de mijloace de transport în comun nepoluante, eliminarea autoturismelor intens poluatoare din traficul bucureştean prin extinderea programului de eco-vouchere, proiectele care privesc construirea de parcări de tip park&ride la intrările în oraş, proiectele pentru amenajarea pistelor de biciclete, plantarea copacilor, dar şi realizarea Centurii verzi – proiect care depinde parţial de alte instituţii ale statului.

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat, în 25 februarie, că renunţă la vinieta antiupoluare, aşa-numita ”taxă Oxigen”, în faţa unui val uriaş de respingere a unei măsuri luate în toată Europa, acuzând şi declaraţiile politicianiste. ”Cetăţenii resping ideea de restricţie”, a spus ea, după sondajul pe care l-a realizat online. Firea a precizat că face anunţul cu ”sufletul neîmpăcat”, dar ca nu renunţă la alte măsuri antipoluare.

Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...
Ultima oră
Pe aceeași temă