16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportSenatorii au datorii la bănci de milioane de euro. Cine se află...

Senatorii au datorii la bănci de milioane de euro. Cine se află pe lista celor mai mari datornici

Declaraţiile de avere relevă că senatorii români au datorii de milioane de euro către bănci, informează sâmbătă Mediafax.

Pe lista celor mai mari datornici din Senat se numără fostul consilier onorific al premierului Mihai Tudose, Eugen Teodorovici, senatorul PSD Şerban Nicolae şi senatorul PNL Florin Cîţu.

Senatorii şi-au actualizat, în luna iunie, declaraţiile de avere şi cele de interese şi le-au înregistrat pe pagina de internet a instituţiei. Conform documentelor depuse, cei mai mulţi datornici la bănci sunt în grupul Partidului Social Democrat, care este şi majoritar în Parlament.

Cea mai mare sumă de bani datorată băncilor o are de achitat senatorul PSD Eugen Teodorovici, cel care este şi preşedinte al Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Senat. Până în anul 2045, acesta are de returnat băncilor datorii în sumă totală de 845.000 euro. Senatorul are patru credite, dintre care două ipotecare.

O datorie de ordinul sutelor de mii de euro are şi social-democratul Cristian Dumitrescu. Acesta are un credit ipotecar în valoare de 260.000 de euro. La fel şi senatorii PSD Şerban Nicolae şi Ştefan Radu Oprea. Aceştia au de returnat datorii de câte 250.000 de euro fiecare, până în anul 2022, respectiv 2031.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă