11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialReferendumul dorit de președintele prorus Igor Dodon nu poate fi organizat. Curtea...

Referendumul dorit de președintele prorus Igor Dodon nu poate fi organizat. Curtea Constituționlă de la Chișinău: Inițiativa depășește atribuțiile șefului statului

Curtea Constituţionale de la Chișinău a decis, joi după-amiază, că referendumul cerut prin decret de preşedintele Igor Dodon nu poate să aibă loc, pentru că întrebările reflectate în decret depăşesc împuternicirile constituţionale ale preşedintelui Republicii Moldova, potrivit site-ului Deschide.md

„Preşedintele Republicii Moldova nu dispune de dreptul de a modifica Constituţia, iar iniţiativa sa depăşeşte împuternicirile şefului statului”, se arată în decizia Curţii Constituţionale.

Totodată, magistraţii au subliniat că este contrar spiritului şi literei Constituţiei ca preşedintele, sub acoperirea sintagmei „probleme de interes naţional”, să poată iniţia un referendum care implică modificarea legii fundamentale sau chestiuni ce ţin de aprecierea ştiinţifică a mediului academic din Republica Moldova.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţional atât decretul cu privire la organizarea referendumului, precum şi prevederile Codului Electoral, potrivit cărora preşedintele poate iniţia orice tip de referendum republican în Moldova.

Decizia magistraţilor constituţionali vine după ce, la 3 aprilie, liberalii moldoveni au contestat decretul preşedintelui cu privire la organizarea unui referendum republican consultativ, care includea patru subiecte, printre care se numără: abrogarea legii miliardului, acordarea preşedintelui de drepturi suplimentare pentru dizolvarea legislativului şi organizarea de alegeri anticipate, reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 71 şi studierea în instituţiile de învăţământ a „Istoriei Moldovei”.

Liberalii au atras atenţia asupra faptului că Dodon nu a respectat procedura prealabilă de consultare a Parlamentului. De asemenea, liberalii au argumentat că preşedintele vrea instituirea unui stat autoritar prin acordarea de împuterniciri suplimentare şefului statului din Republica Moldova.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă