24.8 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialFost deputat PSD, condamnat la doi ani cu suspendare

Fost deputat PSD, condamnat la doi ani cu suspendare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat, miercuri, pe fostul deputat PSD Mihail Sireţeanu, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, în dosarul tranzacţiilor de la Fabrica de armament din Mizil, informează Mediafax.

Magistraţii completului de trei judecători al instanţei supreme i-au interzis o serie de drepturi lui Sireţeanu, prin decizia de miercuri.

Totodată, ICCJ a dispus ca fostului deputat să-i fie confiscată suma de 9.852 de lei şi a pus sechestru asigurator pe unele bunuri mobile şi imobile, până la completarea sumei respective.

În acelaşi dosar a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi având un termen de încercare de şase ani, fostul director general al fabricii de armament MFA Mizil, Constantin Cazacu, Instanţa supremă dispunând confiscarea sumei de 10.556 de lei de la acesta şi punerea sechestrului asigurator pe unele bunuri sale mobile şi imobile, până la concurenţa acestei sume.

Prin această decizie s-a respins cererea de constatare de parte civilă a lui Deugene Băiculescu, fostul şef de sindicat de la fabrica de armament.

Decizia ICCJ nu este definitivă, putând fi atacată atât de inculpaţi, cât şi de procurorii anticorupţie, situaţie în care dosarul va ajunge la completul de cinci judecători al instanţei.

În 2006, Mihail Sireţeanu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care au constatat că politicianul a fraudat Fabrica de armament din Mizil, în perioada 2003-2004, cu peste şase miliarde de lei vechi.

Fost vicepreşedinte al CNSLR-Frăţia şi fost deputat PSD de Prahova, Mihail Sireţeanu avea acţiuni la MFA Mizil în valoare de 11,9 miliarde de lei vechi, potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor. Totodată, Mihail Sireţeanu – fost membru al Consiliului de Administraţie al MFA Mizil SA – figurează pe lista acţionarilor firmei Emco CAS, cu care fabrica de armament ar fi încheiat un contract de “prestări servicii de cercetare, proiectare, dezvoltare, testare, evaluare asistenţă tehnică şi încercare produse de tehnică militară şi civilă”.

Mihail Sireţeanu a fost judecat pentru că, în efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia sa ori încheierea de tranzacţii financiare, s-ar fi folosit de informaţiile deţinute în virtutea funcţiei, pentru obţinere de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Alături de Sireţeanu, în acest dosar a fost trimis în judecată Constantin Cazacu, director general al Emco CAS şi fostul director general al fabricii de armament MFA Mizil. Constantin Cazacu a fost acuzat că ar fi folosit cu rea-credinţă creditele şi nu a anunţat Comisia de cenzori şi Consiliul de Administraţie despre existenţa stării de incompatibilitate.

Cele mai citite

VIDEO. Edi Iordănescu pregătit pentru partida cu Ucraina: “Echipa noastră va da totul”

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a făcut declarații într-o conferință de presă desfășurată la München, înaintea partidei cu Ucraina, prima...

Mai mulți deținuți au fost uciși în Rusia, după ce luaseră ostatici din rândul gardienilor

Forțele de intervenție au ucis în Rusia mai mulți deținuți, care luaseră ostatici câțiva gardieni. Incidentul s-a produs la un centru de arest preventiv din...

Spargere ca-n filme în SUA. 20 de hoți au jefuit un magazin de bijuterii într-un minut jumate

Jaf inedit în California, Statele Unite. Imaginile de supraveghere ale unui magazin de bijuterii arată 20 de hoţi care sparg vitrinele şi iau tot...
Ultima oră
Pe aceeași temă