23.3 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialJaf armat la sucursala Bingo Metropolis din Galaţi

Jaf armat la sucursala Bingo Metropolis din Galaţi

Sucursala Bingo Metropolis din Galaţi a fost ţinta unui jaf armat sâmbătă seară, când o grupare neidentificată a reuşit să sustragă toate încasările din această săptămână ale unităţii, transmite NewsIn.

“La ora 20.50, Poliţia a fost sesizată prin intermediul numărului unic de urgenţe 112 că sucursala Bingo Metropolis din municipiul Galaţi a fost jefuită de mai multe persoane care purtau cagule pe faţă şi care, sub ameninţarea unui pistol şi a unei şurubelniţe, au sustras toţi banii din casa de bani, după care au fugit printre blocuri. Nimeni nu a fost rănit”, a declarat, sâmbătă seară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, subcomisarul Cristina Tatulici.

Potrivit aceleiaşi surse, reprezentanţii societăţii jefuite nu cunoşteau cu exactitate suma depozitată în casa de bani. “Administratorul sucursalei Bingo Metropolis a spus că angajaţii săi nu apucaseră să facă casa. A precizat, însă, că în casa de bani erau toate încasările făcute săptămâna aceasta şi a estimat că hoţii au plecat cu 30.000 – 40.000 de lei, aceasta fiind suma pe care societatea o colectează, de regulă, într-o săptămână”, a afirmat subcomisarul Cristina Tatulici.

La momentul producerii jafului armat, în sucursală se aflau şase persoane: administratorul şi cinci angajaţi. Declaraţiile pe care ei le-au dat anchetatorilor sunt contradictorii. “Unul a spus că erau doi hoţi, altul a spus că erau trei, altul că erau patru. Unitatea nu are pază umană, dar este dotată cu sistem de supraveghere video şi sperăm să obţinem mai multe date după vizionarea imaginilor surprinse de camere”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Conform aceleiaşi surse, sucursala Bingo Metropolis care a fost jefuită sâmbătă seară a fost controlată de Poliţie în decembrie 2010. Oamenii legii au verificat atunci dacă unitatea respectă legislaţia privind paza bunurilor şi au instruit conducerea unităţii pe această temă.

Cele mai citite

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă