16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialRenault îşi acuză trei şefi de "spionaj industrial"

Renault îşi acuză trei şefi de “spionaj industrial”

Grupul constructor de automobile francez Renault a anunţat joi că a depus o reclamaţie la Procuratura Parisului pentru “spionaj industrial”, “corupţie”, “abuz de încredere”, “furt şi tăinuire în bandă organizată” împotriva a trei dintre conducătorii săi, implicaţi într-un scandal de spionaj care preocupă lumea afacerilor în Franţa de câteva luni, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Renault îi suspectează pe cei trei şefi – suspendaţi din 3 ianuarie – că ar fi difuzat în exterior informaţii sensibile legate de programul său de construire a vehiculelor electrice. Abordând acest subiect, guvernul francez l-a denumit ca făcând parte dintr-un adevărat “război economic” care se desfăşoară în prezent în contextul crizei mondiale. “Această reclamaţie este consecinţa descoperirii unor acţiuni grave, aducătoare de prejudicii întreprinderii, în special proiectelor sale strategice, tehnologice şi intelectuale”, indică Renault într-un comunicat destinat presei, subliniind că dosarul intră de acum înainte în atenţia justiţiei. “Cu scopul de a permite procedurii judiciare să se deruleze într-un climat de serenitate, Renault nu va participa la niciun fel de supralicitări, polemici şi îşi va pune elementele aflate în posesia sa exclusiv la dispoziţia serviciilor competente însărcinate cu ancheta”, adaugă grupul.

Reclamaţia vizează “furnizarea de elemente interesând secretul economic francez unei puteri străine” /nenominalizate/, constructorul citând doar “persoane morale de drept privat”, a indicat joi seara procurorul parizian Jean-Claude Marin într-o conferinţă de presă.

Cazul de spionaj care afectează grupul constructor de automobile francez Renault a căpătat implicaţii diplomatice marţi, ca urmare a unor suspiciuni vizând China, care au iritat Beijingul.

Pista unei scurgeri spre China a unor informaţii secrete referitoare la construirea unui automobil electric, proiect în care Renault şi aliatul său japonez Nissan au investit patru miliarde de euro, este privilegiată de contraspionajul francez şi de grup, potrivit presei şi specialiştilor în spionaj economic.

Cele mai citite

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...
Ultima oră
Pe aceeași temă