Serviciile secrete germane ştiau din 1952 că Adolf Eichmann, unul dintre artizanii Ho-lo-caustului, trăia în Argentina, unde se refugiase după război, arată Bild şi Spiegel.
Un document secret obţinut de publicaţia germană Bild din arhivele serviciilor secrete naţionale, BND, arată că acest serviciu ştia din 1952 locaţia lui Adolf Eichmann, cel mai mare criminal nazist, coordonator al unui sistem care a ucis 6 milioane de evrei, cu 8 ani înainte de a fi capturat în Buenos Aires de agenţii Mossadului. Evadat din Germania în 1950, Eichmann, unul din cei ce au conceput „soluţia finală” – un plan de exterminare sistematică a evreilor din Europa -, a fost arestat de Mossad în 1960, adus clandestin în Israel unde a fost judecat, condamnat şi apoi executat în Ierusalim, doi ani mai târziu. Dan Setton, autorul unei cărţi despre nazistul de tristă celebritate Eichmann, a avut acces la dosarele Mossad unde a descoperit circumstanţele arestării lui în Argentina, după o „vânătoare” desfăşurată în întreaga lume timp de 15 ani.
Cotidianul Bild reproduce o fişă a serviciilor secrete germane BND datând din 1952, în care se poate citi: „Eichmann nu se află în Egipt, ci trăieşte sub numele Clemens în Argentina”. Serviciile germane nu au făcut nimic pentru a-l aresta. Documente ale CIA declasificate în 2006 arată că responsabilii germani au aşteptat până în 1958 pentru a informa omologii lor americani despre locul unde se ascundea fostul nazist. „În calitate de supravieţuitori ai scopurilor malefice ale lui Eichmann, este foarte neplăcut să aflăm că BND cunoştea locaţia «arhitectului Holocaustului» aproape cu zece ani înainte ca Mossadul să-l repereze şi să-l aducă în faţa justiţiei” declară la New York Elan Steinberg, vicepreşedinte al Asociaţiei americane a supravieţuitorilor Holocaustului şi a descendenţilor acestora. El adaugă că este la fel de deranjant să vezi lipsa de voinţă a serviciilor secrete germane de a livra documente care pot clarifica această tristă istorie şi alte probleme legate de soarta naziştilor după război”.
Reticenţa cancelariei
Bild precizează că nu a obţinut acces la documentul reprodus decât cu ajutorul unui avocat şi în urma unei plângeri depuse la un tribunal federal. Cancelaria germană, autoritatea de tutelă a serviciilor secrete, este reticentă în a da publicităţii documente referitoare la foştii nazişti fugiţi, afirmând că ar putea aduce prejudicii politicii germane în Orientul Mijlociu sau colaborării cu servicii secrete din străinătate.
Bettina Stangneth, istoric german, arăta în Spiegel: „Cine ar fi fost interesat într-un proces al lui Eichmann când cancelarul declarase în 1953 că toate discuţiile despre nazişti trebuie să se oprească?”. După război, poliţia din Germania de Vest, sistemul juridic, serviciile secrete şi administraţia civilă erau pline cu foşti nazişti. „Ar fi fost nevoie de un nou sistem şi probabil de noi oameni pentru a-l judeca pe Eichman în Germania.” În mod cert, Eichmann a avut întâlniri interministeriale pentru a coordona genocidul şi cunoştea mulţi oficiali care aveau posturi bune în administraţia din Germania de Vest, susţine Stangneth. „Eichmann cunoştea, de asemenea, şi dimensiunea implicării companiilor germane în lagărele de exterminare şi ghetouri”. Companiile plăteau departamente guvernamentale pentru alocaţia de muncă forţată. „Nimeni nu ştie extinderea în interior şi cât de bună memorie avea Eichmann.”
Agenţii îşi supravegheau foştii colegi
Uki Goni, jurnalist argentinian care a făcut cercetări despre comunitatea nazistă din Argentina după război, a declarat că nu ar fi surprins dacă BND ar fi ştiut locaţia criminalului Eichmann înainte de 1952. „Cercetările mele arată că ambasada germană din Buenos Aires cunoştea foarte bine unde şi câţi nazişti se aflau. Comunitatea germană în acest oraş era destul de mică, încât era imposibil ca agenţii BND sau diplomaţii să nu ştie unde se afla fiecare dintre ei.” „BND dispunea de foşti ofiţeri SS şi ofiţeri nazişti. Mulţi dintre agenţii BND care ar fi trebuit să supravegheze naziştii de peste graniţă erau ei înşişi nazişti.” Potrivit lui Stangneth „avem nevoie să explorăm acest capitol şi este trist că nu am fost capabili să o facem până în 2011. Republica germană protejează propria legendă, o legendă pe care fiecare a început-o cu sfârşitul războiului. Eichmann nu este doar parte a istoriei nazismului, este şi parte a istoriei Germaniei de Vest”.
