22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialFinlanda: Mâncare bună pentru temperaturi scăzute

Finlanda: Mâncare bună pentru temperaturi scăzute

E frig. Altora le-a fost şi continuă să le fie mai frig decât nouă. Dar s-au adaptat. Nu vreau şi nici nu ştiu să povestesc des­pre supravieţuirea în condiţii arctice. Am să vă propun ceva mult mai simplu şi mai domestic. Să vorbim despre mâncarea specifică unei ţări unde frigul a fost întotdeauna la el acasă.

Despre hrana de supravieţuire, transformată în hrană de plăcere, în Finlanda.

Finlandezii au, n-au bani, îşi fac câte o casă de vacanţă. Neapărat pe malul unui lac. Au de unde alege. Şi pe lângă saună şi drumeţii în pădure, la casa de vacanţă gătesc cele mai bune mâncăruri din lume. Toate cu ingrediente naturale, culese, pescuite sau vânate din împrejurimi.

Mâncarea finlandeză reprezintă raiul celor împătimiţi după carne, peşte şi ciuperci. De la banalul pui, porc sau păstrav până la exoticul ren sau somonul înaltei societăţi, variaţiuni pe aceste teme sunt prezente nu pe masa de sărbătoare, ci în meniul de zi cu zi al finlandezilor. Situarea ţării în nordul Europei, cu o mare parte din teritoriu dincolo de Cercul Polar, a influenţat modul în care se hrănesc finlandezii. Alimentele sunt hrănitoare, ţin de foame şi apără împotriva frigului şi a răcelii. Multă făină din toate felurile de grâne, cartofi şi napi, toate familiile de ciuperci, dar şi fructe de pădure culese direct de sub zăpadă întregesc şi dau savoare avalanşei de cărnuri. Însă nu contează ingredientele, ci felul în care acestea sunt gătite.

Să luăm carnea de ren. Finlandezii nu mănâncă ciozvârte întregi din animalele preferate ale lui Moş Crăciun fripte pe grătar. Nici vorbă. Pregătirea cărnii de ren se face cu dichis. Asemănătoare cu cea de vită, carnea de ren este tăiată felii subţiri, trasă în ulei cu ceapă şi sare până se înmoaie şi lasă un sos delicios. După care se serveşte cu un piure de cartofi, bine asezonat cu unt şi dulceaţă de merişoare. Îţi lingi degetele! Somonul are un gust aparte în Finlanda. Mai ales dacă îl mâncaţi acasă la cineva. Şi asta pentru că el provine direct din sălbăticie, nu din crescătorii. Fiert în aburi, alături de un sos cu smântână şi ciuperci, face toţi banii la orice restaurant din Helsinki sau din orice alt oraş. Mai sunt sarmalele sau chiftelele. Nu tocmai invenţii finlandeze, dar finlandizate, şi ele, fie prin adăugarea de ciuperci la sarmale sau de dulceaţă, ca sos, la chiftele.

Şi mai sunt nenumăratele varietăţi de pâine, de la cea neagră, precum cafeaua, până la pâinea cu lapte sau cu miere şi scorţişoară servită de sărbători. Elanul, raţele şi gâştele sălbatice sau iepurele îşi au, şi ele, locul în reţetele preferate de finlandezi. Doar că pentru a le gusta trebuie să aveţi prieteni aici sau să vizi­taţi Finlanda în timpul sezonului de vânătoare pentru tipul de vânat pe care îl doriţi în farfurie.
Ce mai mănâncă finlandezii? Mult unt şi beau mult lapte. Pentru calciu probabil. Şi au o pasiune comună pentru vodcă. În cantităţi mari şi numai în weekend. De altfel există o vorbă în Finlanda: în weekend luăm sticla de vodkă şi nu plecăm acasă până când nu o terminăm. Fiecare câte una.

Ca orice bucătărie născută din necesitate (aici necesitatea venea din lipsa posibili­tăţii de a cultiva fructe şi legume şi din nevoia de hrană consistentă pentru lungile luni de iarnă), şi cea finlandeză a evoluat în timp. Azi, peste tot în ţară, puteţi mânca orice fel de mâncare din bucătăria lumii, însă de sărbători, ocazii speciale, când toată familia se adună în jurul mesei, finlandezii nu ar pune gura pe altceva decât pe bucatele lor strămoşeşti, gătite după reteţe la fel de strămoşeşti. Iar dacă ajungeţi în Finlanda trebuie neapărat să mâncaţi la un restaurant tradiţional. Veţi şti atunci şi voi, pe încercate, ce am vrut să vă spun eu aici.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...
Ultima oră
Pe aceeași temă